Sibiu: Lavinia Constantin, şefa asistentelor de la reanimare
0
Lavinia Constantin este asistentă şefă la Terapie Intensivă de aproape treizeci de ani, timp în care a redat şansa la viaţă pentru nenumărţi pacienţi.
De 37 de ani îşi face meseria cu plăcere. Mai are vreo trei ani până la pensie dar se implică în ceea ce face mai ceva ca la începuturi. Lavinia Constantin este asistentă şefă la secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (A.T.I.) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu de aproape trei decenii şi conduce cu o mână de fier asistentele de la reanimare.
Nu credea că o să reuşească la reanimare
„Sunt asistentă la reanimare de treizeci de ani. Nici nu mi-am închipuit că o să rămân atât de mult timp în această secţie. În perioada 1972-1979 fusesem asistentă la Moneasa, acolo am primit repartiţia. M-am căsătorit şi m-am mutat cu soţul în Sibiu. A fost o schimbare foarte mare, din toate punctele de vedere. Transferul s-a făcut destul de greu şi am ajuns la reanimare, doar aici se putea. M-am speriat şi după primele zile în secţie am zis că mă mut, este foarte grea ranimarea. Cu ajutorul colectivului însă am putut să mă acomodez şi după doi ani am fost numită şefa asistentelor de la reanimare“, îşi aminteşte Lavinia Constantin. Secretul consecvenţei asistentei şefe este răbdarea care-o caracterizează dar şi ghinionul care a lăsat-o fără soţ. „Asta cred că m-a ţinut aici, faptul că am rămas văduvă. Dacă aveam familie, nu cred că reuşeam să fac faţă“, spune cu sinceritate femeia. Ca asistentă la reanimare trebuie să ai calmul să-i înţelegi pe toţi dar şi tăria de caracter de a tăia răul din rădăcină. „Sunt o mână de fier, îmi place să monitorizez totul. Mai scap câteodată de sub mână controlul, dar doar voit. Altfel nu vreau să-mi supăr colegii, caut să împac lucrurile înainte de ieşirea din tură, nu există să nu rezolv problemele“, explică asistenta şefă.
Tangenţa cu moartea, riscul numărul unu
O asistentă nu trebuie doar să se ocupe cu pregatirea şi sterilizarea instrumentarului, primirea pacientului, pregatirea mesei pentru intervenţie, acordarea de asistenţă medicală în situaţii de urgenţă, şi urgenţele sunt în fiecare minut al unei ture de lucru, asigurarea în permanenţa a stocului de materiale necesare, ajutor la intervenţii, scrierea fişelor pacienţilor. A fi asistentă înseamnă să poţi să vezi durere în juru-ţi şi să nu te tulbure, să-ţi moară un pacient pe braţe şi să zâmbeşti unui copil care s-a făcut bine, să asculţi plânsetul rudelor îndurerate care nu înţeleg cum tocmai omul lor a fost grav accidentat într-un accident de circulaţie şi să-ţi păstrezi calmul în sala de operaţie. „Riscul este tagenţa cu moartea şi suferinţa umană. Stresul cel mai mare este moartea iar noi suferim cu pacientul. Vezi decese la ordinea zilei, oameni care plâng, victime ale accidentelor de toate felurile. Rişti să-ţi dispară nervul zâmbirii. Din fericire, după treizeci de ani la reanimare, încă mai pot zâmbi“, spune doamna Constantin, o femeie optimistă, gata să aline suferinţa oricărui pacient.
Ce-i place
„Iubesc florile şi bucuria cea mai mare este când primesc flori. Chiar dacă am multe acasă, mă bucur la fel de mult pentru fiecare floare primită în dar“, declară Lavinia Constantinescu. Asistentei şefe de la A.T.I. îi mai place să meargă la biserică pentru că acolo reuşeşte să se liniştească.
Ce nu-i place
„Nu-mi place omul care despică firu-n şapte, nicioadată nu mi-a plăcut. Nici omul care nu gândeşte pozitiv nu-mi place“, precizează Lavinia Constantinescu.
Întrebări şi răspunsuri
Vă confruntaţi mereu cu plecarea asistentelor în alte ţări sau la alte secţii.
Da, pleacă în altă parte, dar se întorc în reanimare. Cu toate că este foarte greu. În ciuda patologiei care este cea care este.
Cum sunt asistentele din noua generaţie?
Sunt harnice, dar din cauza formei de învăţământ, vin nepregătite. Ele cred că trebuie să facă doar o injecţie şi nu se descurcă cu mai multe comenzi. Trebuie să fie mai receptive.
Dacă aţi lua-o de la capăt, v-aţi face tot asistentă?
Da. Eu m-aş fi făcut preot, dacă aş fi fost bărbat. Dar aşa, nu mi-aş alege altă meserie. Este o meserie frumoasă care-ţi aduce multe satisfacţii când un pacient iese din spital şi este sănătos.
Profil
Născută: 10 noiembrie 1953, Arad
Studii: Şcoala Sanitară
Familie: Văduvă, fără copii
Se încarcă comentariile...
