Comisie judeţeană pentru evaluarea situaţiei din Copşa Mică, în urma alunecărilor de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă (CJSU) a dezbătut, vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, situaţia creată în oraşul Copşa Mică, în urma alunecărilor de teren, din 3 iulie, pe străzile Dealului şi Plopilor.

Şedinţa a fost condusă de prefectul Horaţiu Răcuciu, preşedintele CJSU, alături de care s-a aflat preşedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch, vicepreşedinte al CJSU. Cu acest prilej, prefectul Răcuciu a dat citire unei adrese primite din partea Primăriei Copşa Mică, prin care autorităţile locale solicită prefectului sprijin în obţinerea unor fonduri financiare, privind realizarea consolidării terenului (pentru asta au fost deja realizate studii geodezice), precum şi pentru amenajarea unui bloc, unde ar putea locui temporar cetăţenii afectaţi.

Prin adresă se menţionează că sprijinul este şi pentru pregătirea unor terenuri din patrimoniul public, unde cetăţenii şi-ar putea construi noi locuinţe. În adresă sunt menţionate şi costurile prezumtive ale celor două etape din planul autorităţilor.

Ce spune prefectul
 „Adresa primarului Daniel Mihalache, a declarat prefectul Răcuciu, este răspunsul domniei sale la angajamentul pe care şi l-a asumat în şedinţa CJSU, din 18 iulie – la care a participat în urma invitaţiei noastre -, dedicată evenimentului din 3 iulie. Angajamentul era acela de-a ne informa cu măsurile pe care le va întreprinde după producerea sinistrului. Considerăm că, înainte de a ne pronunţa asupra solicitării de sprijin pentru obţinerea fondurilor, trebuie ca o comisie din partea CJSU să analizeze, la faţa locului, situaţia existentă. Această comisie ne va prezenta un raport până la sfârşitul săptămânii viitoare” a spus Răcuciu.

Din această comisie vor face parte reprezentanţii IJSU, Inspectoratului judeţean în construcţii, Comisariatului judeţean al Gărzii de mediu, Sistemului de gospodărire a apelor şi ai Administraţiei pentru îmbunătăţiri funciare.

Care e poziția ISU
Cu ocazia şedinţei de astăzi, inspectorul şef al IJSU, Laurenţiu-Cosmin Balcu, a prezentat o informare cu privire la constituirea Centrului judeţean de coordonare şi conducere a intervenţiei (CJCCI), în cadrul proiectului naţional de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, în conformitate cu Legea 389/2004. CJCCI va avea în componenţă sa reprezentanţi ai instituţiilor judeţene descentralizate sau deconcentrate, funcţionarea sa fiind asigurată de ISU „Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite