Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, cel mai bun liceu din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La specializarea Ştiinţe ale Naturii, secţia bilingv engleză, prima medie de admitere a fost 9,94, iar ultima 9,52. Colegiul sibian este urmat îndeaproape de specializarea matematică-informatică a Şcolii Naţionale de Gaz din Mediaş. Aici, cea mai mare medie de admitere a fost 9.95, iar ultima 9.20.

CITIŢI ŞI

Peste 4.000 de locuri,pentru viitorii liceeni din Sibiu

Majoritatea abslovenţilor de gimnaziu au scăpat de emoţiile admiterii la liceu. În urma repartizării computerizate care a avut loc ieri după-amiază, 3.178 de elevi din Sibiu au fost împărţiţi la una dintre specializările completate pe fişele de înscriere. „Am avut media 9,64 şi am fost repartizată la Colegiul Naţional «Octavian Goga», prima opţiune de pe fişa de înscriere. Am intrat a şasea în clasa pentru care am optat. Sunt foarte fericită că am scăpat cu bine de emoţii. Pe acea fişă am trecut totuşi zece variante, pentru siguranţă“, ne-a spus Andrara Popescu, absolventă a Şcolii generale nr 21.

Topul liceelor
Clasamentul liceelor, în ordinea mediilor de admitere, situează pe prima poziţie specializarea Ştiinţe ale Naturii, secţia bilingv engleză, de la Colegiul „Gheorghe Lazăr“, urmat îndeaproape de clasa de matematică-informatică a Şcolii Naţionale de Gaz, din Mediaş. Şi pe cea de-a treia poziţie se clasează tot SNG Mediaş, cu specializarea economică, unde mediile s-au încadrat între 9,87 şi 8,99. Topul liceelor este continuat de Colegiul „Samuel von Brukenthal“, specializarea Ştiinţe ale Naturii, secţia bilingv germană, unde prima medie a fost 9,90, iar ultima- 8,89.

La polul opus, cu cele mai mici medii s-a intrat la Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini şi Grupul Şcolar Automecanica Mediaş, unde ultimele medii de admitere au fost 3,92, respectiv 3,87.  „ Astăzi am trimis listele în şoli, pentru a fi afişate, urmând ca de luni, elevii să vină cu doasarele pentru înscriere“, a spus Constantin Gorun , inspector şcolar general.

Există totuşi şi 14 elevi care nu şi-au completat suficiente opţiuni pe listele de înscriere şi au rămas nerepartizaţi. Aceştia vor avea o a doua şansă la următoarea etapă de admitere, care începe în 5 iulie.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite