Ceartă între directorii de la Aeroport şi Meteo pe Staţia Meteo a Sibiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Centrului Meteorologic Sibiu acuză conducerea Aeroportului că nu îi lasă să investească în staţia de monitorizare a vremii din Sibiu. Patru instituţii sibiene, printre care Prefectura şi Consiliul Judeţean, nu reuşesc să se înţeleagă în privinţa a 0,2 hectare de teren din 128 de hecatre cât are Aeroportul Sibiu.

CITIŢI ŞI:

Modernizare la drumul Sibiu – Păltiniş

Proiecte de 11 milioane lei depuse ADR Centru

Se prelungesc traseele la autobuzele 11 şi 111

Scandalul a pornit de la directorul Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, Ion Popescu, care s-a plâns în cadrul unei şedinţe oficiale de la Prefectură de atitudinea omologului său de la conducerea Aeroportului Sibiu.

„Facem apel la Instituţia Prefectului pentru medierea acestei probleme. Avem unele probleme cu conducerea Aeroportului Sibiu. Noi am investit şi modernizat în ultimii ani aproape toate staţiile meteorologice din judeţele pe care le avem în grijă. Acum  vrem să modernizăm şi Staţia Meteorologică Sibiu, care funcţionează în flux internaţional. Ea există din 1945 pe terenul de la Aeroport şi noi vrem să o intabulăm, fiind vorba despre 0,2 hectare din cele 128 de hectare cât are Aeroportul. Cei de la Aeroport nu ne permit şi ne cer să ne mutăm de acolo” a declarat Ion Popescu. În replică, directorul Aeroportul nu a dorit să intre în polemică şi a exprimat un punct de vedere ferm.

image

„Problemele nu sunt cu administraţia Aeroportului ci cu Consiliul Judeţean, care este proprietarul terenului în cauză”, a spus Augustin Sava, directorul Aerportului Sibiu. Întrucât investiţia totală se ridică la aproximativ 500.000 de lei, nici conducerea Consiliului Judeţean nu are a avea o problemă cu investiţia, ci mai degrabă cu iţele încurcate din acte.

„Eu nu am nimic împotriva acestei investiţii, dar trebuie să se găsească o formă legală. În cartea funciară terenul este trecut că aparţine judeţul Sibiu. Sunt însă acte care arată şi că terenul este al statului. Sa facă modernizare dar să facă legal”, a declarat şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

 „Interesul este şi al Aerportului pentru că şi aviaţia beneficiază de informaţiile oferite de staţie”, - Ion Popescu, directorul Centrului Meteo Regional Transilvania Sud.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite