Sibiu: Caz confirmat de gripă nouă la un copil de 11 ani
0
Analiza probelor trimise la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile din Bucureşti a confirmat suspiciunile medicilor sibieni în cazul unui băieţel venit din Anglia la bunici.
Ieri după-amiază, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile din Bucureşti, a confirmat existenţa virusului AH1N1 în probele trimise de la Sibiu, recoltate de la un băieţel de 11 ani. Acesta a venit din Anglia în vacanţă la bunicii din Sibiu. Pacientul a fost prezentat joi medicilor şi a fost internat cu suspiciunea de îmbolnăvire cu noua gripă. Tot joi, probele au fost trimise spre analiză la Bucureşti, fiind identificaţi şi membrii familiei băieţelului care au intrat în contac cu el în ultimele zile, respectiv patru adulţi şi doi copii. De asemenea, medicii de familie au fost instruiţi cu atribuţiile ce le revin, în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii. În prezent, copilul bolnav de noua gripă este internat la secţia de boli infecţioase a Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, unde este supus tratamentului specific anti-viral.