Bulz de 20 de metri lungime la Răşinari, la Festivalul Brânzei şi Ţuicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria comunei Răşinari organizează în acest sfârşit de săptămână o nouă ediţie a celebrului festival al Brânzei şi Ţuicii.

CITEŞTE ŞI:

Huidu, Dezbrăcatu și Găinușă deschid Festivalul Medieval “Cetăţi Transilvane”

Festivalul debutează mâine dimineaţă, cu târgul producătorilor de brânză şi ţuică, la care sunt aşteptaţi zeci de producători din toată ţara. Vizitatorii vor avea astfel ocazia de a gusta şi cumpăra brânză de la stână, tochitură, bulz, tocăniţă şi gulaş, toate stropite cu ţuică tare de Ardeal. După amiază de sâmbătă va fi acaparată pe Valea Ştezii de dansurile şi jocurile populare. Ana Munteanu, Elena Jurcănescu, Vasile Conea, Formaţia Artistică de dansuri şi joc a Căminului Cultural din Vaideeni şi Ansamblul  de cântăreţi "Tilişcuta" al comunei Tilişca sunt doar câţiva dintre invitaţii ce vor urca pe scenă.
Principala atracţie a zilei de duminică o reprezintă prepararea „Bulzului festivalului”, eveniment programat să înceapă de la ora 14.00. Primarul comunei Răşinari, Bucur Bogdan, spune că angajaţii primăriei şi localnicii vor încerca să facă un bulz lung de 20 de metri, pe care apoi îl vor împărţi gratuit tuturor celor prezenţi.

Festivalul se încheie după ora 20.00 cu un recital de muzică populară al Nicoletei Voica şi cu un foc de artificii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite