Bottesch se gândeşte să se întoarcă la catedră, după ce a pierdut lupta pentru preşedinţia Consiliului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Martin Bottesch a spus că nu doreşte să facă niciun fel de comentariu vizavi de o posibilă numire pe unul din posturile de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, şi că are un drum deschis, spre Liceul Brukenthal, unde este profesor de matematică.

Bottesch spune că va rămâne consilier judeţean, acesta refuzâns să facaă orice fel de comentarii legate de o posibilă numire ca şi vicepreşedinte al instituţiei.

„Personal am avut multe satisfacţii prin munca depusă, am început în 2004 fără să fi avut înainte intenţia de a intra în politică sau de a mă ocupa de administraţie. Am avut totdeauna intenţia să învăţ lucruri noi, am reuşit acest lucru, iar capacitatea aceasta m-a ajutat mult, cred că am reuşit să-mi depăşesc limitele pe parcurs.

În ultimii ani administraţia a devenit tot mai dificilă, fiind însă ataşat de munca mea am considerat că orice dificultate este o provocare şi am convins că nu există obstacole de netrecut. De fapt problemele şi dificultăţile au fost acelea care m-au legat mai mult de muncă, şi faptul că am acceptat să candidez şi de data aceasta se datorează chiar acestor dificultăţi pentru că dacă n-aş fi candidat m-aş fi simţi laş, ca unul care abandonează lucrurile la greu.

Mi-a fost însă foarte clar că şansele de data aceasta sunt mai mici decât cele de acum 4 ani. Ar fi normal să mă bucur că îmi dispar greutăţi şi să-mi pară rău de lucrurile uşoare, însă nu este aşa, constat că tocmai problemele cu care m-am luptat m-au legat mai mult de instituţie”, a spus Bottesch, care a adăugat că nu exclude întoarcerea la catedră. 

„Mie oricum un drum îmi este deschis, cel spre Liceul Brukenthal, unde sunt titular, şi mă gândesc că aş putea să fiu din nou la catedră”, a adăugat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean.



Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite