Borbely: „Programul RABLA 2011 a demarat cu modificări minore”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului şi Pădurilor a anunţat joi la Sibiu că programul prin care anul trecut au fost casate aproape 200.000 de maşini mai vechi de peste zece ani, a fost demarat oficial. Legat de taxa de primă înmatriculare acesta a declarat că nu se pune problema schimbării ei, în viitorul apropiat.

CITIŢI ŞI:

László Borbély vine la Sibiu să se vadă cu primarul Iohannis

Ministrul Mediului la Mediaş: Programul Rabla continuă din 15 februarie

Borbely a spus după o întâlnire cu primarii din judeţul Sibiu că deja s-au anunţat licitaţiile pentru Rematuri şi producătorii care vor fi partenerii programului Rabla pe acest an. „În data de 20 martie vor putea,â cei care vor să îşi caseze maşinile mai vechi de 10 ani, să vină la Remat să le predea. Aşa a fost şi anul trecut. Programul e neschimbat. Am făcut modificări minore în ceea ce priveşte un control mai strict a ceea ce înseamnă Rematul şi cu controlul unor date care se comunică în urma unor sesizări de la Curtea de Conturi. În rest, merge la fel” a spus acesta.

Ministrul a mai declarat că anul trecut a fost un an de excepţie, cu 190.000 de maşini casate, cu 63.000 de maşini noi, care au fost cumpărate.

Ministrul Mediului şi Pădurilor se aşteaptă în 2011 să se apropie de numărul de casări de anul trecut.

„După datele care le deţinem, sunt peste 300.000 de maşini mai vechi de 10 ani. Statistica ne arată că maşinile casate anul trecut, grosul a fost de peste 20 de ani. Deci, între 10 şi 15 ani au fost maşini mai puţine” a declarat Borbely.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite