„Big brother” pe şoselele din Sibiu. Poliția înregistrează tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii care sunt opriţi de poliţiştii sibieni vor fi filmaţi şi înregistraţi în timpul discuţiei cu agenţii de la circulaţie, cu ajutorul unor sisteme performante care au ajuns în aceste zile la Sibiu. Camerele îi vor supraveghea însă şi pe poliţişti, pentru a vedea dacă au o conduită corespunzătoare atunci când sunt în trafic.

Sistemele includ microfoane şi camere video în interiorul şi exteriorul maşinilor de poliţie, şi au fost amplasate pe două maşini de la Rutieră, Sibiul fiind unul dintre judeţele pilot în care au ajuns astfel de echipamente.
Cu ajutorul lor, se poate filma în exterior pe o distanţă de până la 100 de metri, iar peste discuţiile pot fi doar înregistrate. Odată cu noile dotări, poliţiştii speră ca şoferii, care ştiu că sunt filmaţi, să nu mai încerce să ofere „atenţii” agenţilor aflaţi în trafic, noul sistem având însă şi rolul de a-i proteja pe oamenii legii de eventuale acţiuni de ultraj.

Nu doar şoferii vor fi însă supravegheaţi, ci şi poliţiştii, pentru a se vedea dacă au o conduită corespunzătoare în trafic.
„Automat având acel microfon interior putem foarte uşor să vedem dacă poliţişti care erau în timpul serviciului respectau normele care reglementează activitatea internă, deontologia profesională, comportamentul în trafic faţă de conducătorii auto”, s pus comisarul şef Alin Pahonţu, şeful Serviciului Rutier Sibiu.

Imaginile filmate cu ajutorul noilor sisteme vor fi stocate, şi vor putea fi folosite ca şi probe în instanţă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite