Avionul campaniei Fly for MS a aterizat şi la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câţiva sibieni, bolnavi de scleroză multiplă, au avut şansa să zboare cu avionul campaniei.


Societatea de Scleroză Multiplă din România  desfăşoară un proiect inedit de conştientizare cu privire la scleroza multiplă, “Fly for MS”, şi să informeze publicul larg despre ce înseamnă, ce presupune această boală si care sunt dificultăţile cu care se confruntă persoanele diagnosticate.

O echipă de specialişti din diferite domenii au inceput o calătorie trans-atlantică şi trans-europeană, la bordul unui avion. Această călătorie a inceput în 30 august 2010 în New York și va dura aproximativ 60 de zile, timp în care vor fi vizitate 30 de ţări care aduna aproximativ 70% din totalul numărului de pacienţi, printre care şi România.

În afară de a creşte gradul de conştientizare, acest proiect va avea un impact direct asupra vieţii a peste 150 de persoane, pacienţi şi reprezentaţi ai asociaţiilor de pacienţi, care la rândul lor vor încerca să readucă speranţă şi optimism în viaţa celor diagnosticaţi.



La Sibiu proiectul şi-a atins scopul. Eliza Penciu, s-a arătat extrem de fericită după experienţa de care a avut parte.„ Am avut o experienţă atât de frumoasă şi puternică, încât nici acum nu mă pot abţine să revizualizez, din memorie, minunăţia! S-a zburat foarte jos, am văzut străzile, casele, Bisericile Catolică şi Evanghelică. A fost superb, o senzaţie unică în viaţă!“, spune Eliza Penciu.

Ideea acestui proiect aparţine lui Andrei Floroiu, un român stabilit în SUA şi a fost inspirată de un zbor trans-atlantic efectuat cu un avion similar. Echipa de proiect s-a constituit rapid, oamenii au reacţionat pozitiv la această provocare, animaţi fiind de ideea foarte îndrăzneaţă şi de impactul deosebit pe care îl pot prefigura asupra persoanelor diagnosticate şi opiniei publice.

Cei care  doresc să susţină proiectul o pot face donând 2 Euro printr-un SMS la 890, număr valabil în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote (nu se percepe TVA) sau sa doneze  prin intermediul internetului (http://flyms.org/donateforms.html) , în perioada 10-29 septembrie 2010, iar in reteaua Romtelecom: 0900 900 710, 2 euro pe apel, numar valabil pana la sfarsitul lunii octombrie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite