Autospecială de pompieri pentru Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autospecială de pompieri. Foto: arhivă
Autospecială de pompieri. Foto: arhivă

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA a primit recent o autospecială de pompieri cu apă şi spumă, de la Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

CITIȚI ȘI:

Se închid Galeriile de Artă Populară

Muzeul Astra din Sibiu a pierdut un spaţiu,dar a câştigat unul mai mare

De mare necesitate pentru Muzeul în aer liber, autospeciala este mult mai performantă decât cea de care dispunea deja Complexul Naţional Muzeal ASTRA. Ea va deservi exclusiv muzeul, fiind folosită de către Formaţia civilă de pompieri din cadrul instituţiei.   

Maşina a putut fi transferată în urma înnoirii parcului auto al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Dată fiind valoarea patrimoniului din Dumbrava Sibiului, vulnerabil în caz de incendiu, şi suprafaţa mare pe care o acoperă Muzeul în aer liber şi care trebuie să fie protejată prin resurse proprii, autospeciala primită reprezintă un important factor de siguranţă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite