Autorul accidentului cumplit de pe Şoseaua Alba Iulia era băut şi sunt indicii că ar fi avut permis de conducere fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii spun că Viorel Florin Mărunţel s-a urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultatul probelor de sânge fiind de 1,30, respectiv 1,10 alcool pur în sânge.

Ceea ce bărbatul le-a povestit medicilor de la spital, şi anume că ar fi băut mai multe beri în seara accidentului, a fost confirmat de rezultatul probelor de sânge.

Mai mult, anchetatorii spun că în acest caz sunt indicii că permisul de conducere al bărbatului de 28 de ani ar fi fals.

„Şoferului i s-au recoltat probe biologice în urma cărora s-a stabilit că acesta prezenta, la prima probă o alcoolemie de 1,30 mg alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua, 1,10 mg alcool pur în sânge, existând, totodată, indicii că permisul de conducere deţinut ar fi fals, context în care procurorii au dispus faţă de acesta luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

image

În noaptea de 29 spre 30 martie, bărbatul, aflat la volanul unui autoturism Opel, a derapat şi s-a încolăcit în jurul unui stâlp de iluminat public, pe Şoseaua Alba Iulia din Sibiu.

În urma impactului, maşina a rupt o ţeavă de gaz şi a luat foc, iar tânărul de 19 ani aflat pe locul din dreapta nu a mai avut nicio şansă.

Poliţiştii spun că bărbatul circula cu viteză, iar acul vitezometrului s-a blocat la 160 de kilometri la oră.  

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite