Autorul accidentului cumplit de la Răşinari, mutat în penitenciarul Aiud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Nicolae Sandu, autorul cumplitului accident produs pe 11 ianuarie în localitatea Răşinari, în urma căruia o tânără de 25 de ani a sfârşit cumplit, cu o ţeavă de metal înfiptă în cap, a fost mutat din arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie în penitenciarul Aiud. Magistraţii Judecătoriei Sibiu au decis menţinerea măsurii arestării preventive în cazul lui Sandu, care este cercetat pentru conducere fără permis

Sebastian Nicolae Sandu a fost transferat la Aiud la începutul acestei săptămâni. "Inculpatul a fost transferat în data de 13.02.2012 în penitenciarul Aiud", a declarat pentru Adevărul Anca Bloanca, de la biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Magistraţii Judecătoriei Sibiu au decis pe 6 februarie menţinerea măsurii arestării preventive în cazul lui Sandu, care este cercetat pentru conducere fără permis şi pentru ucidere din culpă.

”În baza art. 160 alin.2 rap la art. 300 indice 1 C.pr.pen constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.S pentru săvârşirea infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 şi ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al.1 şi 2 Cp, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cp , deţinut în Arestul IPJ În baza art.300 indice 1 alin.3 rap. la art.160b alin.3 C.pr.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului S.S Respinge cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuire cu altă măsură preventivă”, se arată în soluția dată de instanță.

Pe 11 ianuarie, bărbatul a produs un accident cumplit la intrare în Răşinari. El a intrat cu maşina într-un rest de pod, iar prietena lui, în vârstă de doar 25 de ani, a murit pe loc, cu o ţeavă metalică înfiptă în cap.

image

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Numele lui Sebastian Nicolae Sandu apare de asemenea în cel mai răsunător dosar de crimă organizată instrumentat în ultimii ani la Sibiu.

Tânărul apare ca şi inculpat în dosarul în care membrii „grupării Lenis” sunt cercetaţi pentru „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup”.

“Clanul Lenis” este cea mai mare grupare de crimă organizată destructurată în ultimii ani la Sibiu.

"În fapt se reţine că, începând cu anul 2007 şi până în prezent, mai multe persoane rămase în libertate după destructurarea unor grupuri infracţionale organizate, ex. gruparea TÂMPLARU şi/sau liberate din penitenciar după executarea unor pedepse privative de libertate, precum şi alte persoane cunoscute ca făcând parte din “lumea interlopă” din Mun. Sibiu, ex. gruparea constituită în zona barului „LENIS”, s-au unit într-o singură grupare de dimensiuni foarte mari (aproximativ 40-50 pers.), care şi-a propus ca scop obţinerea supremaţiei în cadrul cluburilor de noapte, barurilor şi sălilor de jocuri de noroc din Sibiu, scop pentru realizarea căruia membrii grupării au săvârşit o multitudine de fapte antisociale, cu violenţă, creând în mod deliberat, un sentiment pronunţat de teamă, chiar teroare în rândul patronilor cluburilor, barurilor şi sălilor de jocuri de noroc, clienţilor acestora şi agenţilor de pază ai acestor societăţi. Atingerea acestui obiectiv, avea ca şi scop final obţinerea prin şantaj, în mod mascat, de importante sume de bani cu titlu de taxă de protecţie şi chiar săvârşirea de tâlhării, a căror sesizare nu era făcută de persoanele vătămate din cauza sentimentului de teamă indus acestora, uneori persoanele vătămate fiind determinate să-şi retragă plângerile depuse sau să îşi modifice declaraţiile din acelaşi motiv", se arată într-un comunicat al DIICOT din luna iunie a anului 2009.

Potrivit documentului citat, "o caracteristică a acestei grupări, este faptul că este dinamică, atât în ceea ce priveşte membrii acesteia – care sunt reînnoiţi prin atragere de noi persoane şi eliminarea celor care fac opoziţie sau atentează la poziţia liderilor, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite, care este într-o continuă diversificare (extindere), funcţie de oportunităţile obţinerii de venituri şi realităţile sociale, ex. recuperări de credite prin violenţă, înşelăciuni prin fraudarea jocurilor de noroc şi a firmelor de leasing, furturi auto, etc. Această grupare este concret structurată şi cunoscută în mun. Sibiu şi localităţile din judeţ (Şelimbăr, Cisnădie, Avrig, Sălişte), membrii ei fiind foarte agresivi şi săvârşind fapte de o violenţă extremă. Starea de teroare indusă martorilor şi părţilor vătămate, este reliefată şi de numeroasele apeluri efectuate de cetăţeni la serviciul 112 – apeluri de urgenţă".

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite