Autoarea unui accident petrecut în curtea Spitalului Județean, așteptată să se prezinte la Poliție

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Accidentul a avut loc în data de 8 februraie, însă victima nu l-a sesizat decât în aceste zile.

Potrivit Poliției Sibiu, în data de 08 februarie, în cursul dimineţii, în curtea Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, un bărbat a fost călcat peste picior de către o șoferiță. Femeia a oprit mașina, dar atunci bărbatul a declarat că nu a pățit nimic.

A doua zi însă, s-a dus la spital pentru niște radiografii, iar medicii l-au diagnosticat cu “traiect de fractură parcelară anterioară epifiză proximală metatarsian II stânga”, ca urmare a evenimentului rutier.

Abia în aceste zile însă, bărbatul a făcut plângere penală la poliție. 

”Rugăm pe această cale persoana care a condus autoturismul în data de 08 februarie a.c., în cursul dimineţii, în curtea Spitalului Clinic Judeţean Sibiu şi a fost implicată în evenimentul rutier descris mai sus, să se prezinte la sediul Biroului Rutier Sibiu în vederea clarificării circumstanţelor în care s-a produs evenimentul”, spune Luciana Balteș, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean dee Poliție.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite