Ateliere de încondeiat ouă, la Muzeul în aer liber, din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii sibieni sunt aşteptaţi, în acest week-end, în Muzezul în aer liber din Dumbrava Sibiului, pentru a învăţa secretele încondeierii ouălor.

Micii sibieni vor fi iniţiaţi în această artă creatori populari din Bucovina şi din cadrul Minisatuluiu „Sfântul Andrei”, din Braşov. Mai mult, etnologul Mirela Creţu şi preotul Constantin Necula le vor vorbi copiilor şi despre semnificaţia etnologică şi liturgică a acestui meşteşug.

„Instructorii Petronela Iaşinovchi şi Mihaela Ciuvercă din Paltin, judeţul Suceava, vor face demonstraţii practice la două instalaţii de încondeiat, învăţandu-i pe participanti să «scrie» ouă. Doritorii vor putea achiziţiona chişiţe, acele pensule cu care vor putea continua acasă să încondeieze ouă, pentru Sfintele Paşti. De asemenea, la eveniment va participa şi domnul Sorin Apan, meşter din Minisatul „Sfântul Andrei” care, alături de elevii săi, ne va dezvălui tainele încondeierii ouălor“, spune Raluca Andrei, din partea muzeului.

Atelierele vor avea loc sâmbătă, între orele 11.00 şi 16.00 şi duminică, între orele 15.00 şi 18.00. Participarea este gratuită.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite