Aproape o tonă de carne confiscată de medicii DSV Sibiu în ultimele patru zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carnea putea pune în pericol sănătatea sibienilor
Carnea putea pune în pericol sănătatea sibienilor

În această perioadă echipe de inspectori din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, verifică modul cum se respectă aceste obligaţii în exploataţiile cu animale, abatoare, unităţi de procesare produse alimentare de origine anuimală şi nonanimală, depozite alimentare, unităţi de comercializare în special de tip hiper şi supermarket.

CITEŞTE ŞI:

Medicii veterinari au confiscat porcul de Crăciun al unei familii sibiene. Fusese adus de la Vaslui

DSV Sibiu a amendat opt comercianţi de carne. Vezi ce recomandă medicii veterinari!

Sunt vizate şi unităţi de alimentaţie publică care organizează mese festive de Revelion şi în pieţe agro-alimentare, acţiuni care au ca scop asigurarea pieţii cu alimente de calitate şi salubre, care să nu pună în pericol sănătatea consumatorilor.

În ultimele zile au fost verificate 102 obiective care au cuprins 11 hipermarketuri, 44 unităţi comerciale (magazine, cofetării, patiserii) 16 unităţi de procesare carne, 28 unităţi de alimentaţie publică (restaurante şi pensiuni) precum şi 3 pieţe agroalimentare, controale în urma cărora s-au semnalat unele abateri de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor cu referire la :
    nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare;
    spaţii de expunere supraîncărcate, cu produse nelotizate în funcţie de sortimente şi calitate;
    ambalaje deteriorate şi etichete cu date informative incomplecte;
    lipsa documentelor care să ateste efectuarea dezinfecţiilor în spaţiile de producţie şi depozitare şi a efectuării examenelor calitative la laborator;
    comercializarea unor produse alimentare în spaţii neautorizate şi fără documente sanitare veterinare;

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 5 amenzi în valoare de 4.500 lei (trei unităţi de comercializare doi comercianţi particulari) iar 11 agenţi economici au fost avertizaţi.
De asemenea au fost comfiscate şi retrase de la comercializare 887 kg. de carne şi preparate din carne în valoare de 9.350 lei, care nu îndeplineau condiţiile legale de comercializare.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite