Sibiu: Amenzi usturătoare pentru munca la negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Amenzi usturătoare pentru munca la negru
Sibiu: Amenzi usturătoare pentru munca la negru

Munca fără forme legale şi nerespecatera legislaţiei muncii le-a adus zeci de sancţiuni agenţilor sibieni.

Bilanţul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu arată că valoare totală a amenzilor a depăşit 135.000 de lei în luna septembrie. Pe parcursul întregii luni, angajaţii ITM au organizat o serie de controale de tip „campanile“ la nivelul judeţului, cele mai intense acţiuni fiind desfăşurate în Sibiu, Mediaş, Avrig şi Cisnădie.  „ În cadrul acestor controale, au fost verificate 146 de societăţi comerciale, fiind identificaţi 13 angajatori care practicau muncă fără forme legale, acestora  aplicându-li-se  amenzi  în valoare totală de 22.500 lei. Au fost depistate 15 persoane  care nu  aveau  nici o formă de angajare, dintre care patru femei“, arată remus Furtună, directorul coordonator al ITM Sibiu. Nici angajatorii din construcţii nu s-au dovedit a fi mai corecţi, controalele în acest domeniu aducând un nou val de sancţiuni. Astfel, în doar două zile, au fost controlate 38 de societăţi, fiind depistaţi doi angajatori care practicau muncă fără forme legale. În aceste cazuri, inspectorii Itm au aplicat amenzi în valoare de 3.000 de lei.

Angajatorii nu respectă legea

Pe lângă depistarea muncii fără forme legale, angajaţii ITM au verificat şi respectarea legislaţiei muncii de către angajatori, iar surprizele nu au întârziat să apară. „Printre faptele sancţiionate se numără nedepunerea statelor de plată în termen legal, primirea la muncă a persoanelor fără un contract de muncă individual sau împiedicarea de către angajator a inspectorului de muncă să şi exercite activitatea“, a completat remus Furtună. În total, în cadrul celor 306 controale, au fost aplicate 344 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 45 de amenzi, în valoare totală de 113.900 lei şi 299 avertismente.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite