Sibiu: Amenzi de peste 100.000 de lei în construcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancţiunile au fost aplicate de la începutul anului până în prezent

Conducerea  Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu a organizat astăzi o întâlnire cu reprezentanţii mai multor firme din judeţ din domeniul construcţiilor. Cu această ocazie, aceştia au prezentat un raport cu situaţia în domeniu, cu controalele efectuate, neregulile întâlnite şi sancţiunile aplicate. „ Această întâlnire între inspectorii de muncă şi angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor reprezintă o modalitate de a creşte eficienţa în respectarea cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă”, a spus Remus Furtună, director coordonator în cadrul ITM.
Astfel, de la începutul anului până în prezent, au fost efectuate 148 de controale, în urma cărora au fost aplicate 134 de sancţiuni, dintre care 103 avertismente şi 31 de amenzi, în valoare totală de 66.900 de lei. În ceea ce priveşte munca fără forme legale în acest sector de activitate, au fost depistate 25 de persoane ce desfăşurau activitate la 14 angajatori fără a avea contracte individuale de muncă, aplicându-se amenzi de alţi 37.500 de lei.  “Construcţiile sunt reprezentative pentru Sibiu şi sperăm ca prin aceste controale şi o bună comunicare să îmbunătăţim situaţia”, a completat Remus Furtună.

Multe accidente de muncă
În cadrul întâlnirii, reprezentanţii iTM au prezentat şi un raport al ultimilor trei ani, evidenţiind situaţia accidentelor de muncă din această perioadă. Astfel, între 2006 şi 2008 s-a înregistart un număr total de 48 de accidente de muncă, cinci dintre acestea fiind mortale. Cele mai multe, 21 la număr, au fost înregistrate pe parcursul anului trecut, în timp ce în 2006 au fost înregistrate 17 cazuri, iar in 2007- 10 cazuri. “Principalele cauze care au dus la producerea accidentelor au fost căderile de la înălţime, efectuarea necorespunzătoare de comenzi manevre, neutilizarea echipamentului individual de protecţie, surparea de maluri, intervenţiile la echipamentele tehnice în timpul funcţionării acestora şi accidentele de circulaţie pe drumurile publice”, a spus Gheorghe Maşca, din cadrul corpului de control al ITM.
La nivel de ţară, în domeniul construcţiilor s-au înregistrat 2. 254 evenimente din care 312 accidente mortale, în periaoda 2006-2008.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite