Alertă epidemiologică de rujelolă, în Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul săptămânii trecute, medicii sibieni au confirmat serologic primul caz de rujeolă, după mai bine de patru ani în care în judeţul nostru nu a existat niciun astfel de caz.

CITIŢI ŞI

Cisnădia îl dă în judecată pe Ministrul Sănătăţii

Mizeria din spitale,amendată de DSP Sibiu

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, cazul a fost confirmat la o fetiţă de patru ani.Cazul survine după o perioadă de peste patru ani fără rujeolă în judeţul Sibiu, după ce în anul 2006 s-a înregistrat un val epidemic, cu 80 de cazuri confirmate.

În acest context, reprezentanţii DSP au  declanşat alertă epidemiologică de rujeolă în judeţ şi au solicitat personalului medico-sanitar intensificarea măsurilor de supraveghere a populaţie pentru acest diagnostic.

Atragem atenţia că orice persoană cu febră ŞI erupţie cutanată ŞI cel puţin unul din următoarele trei semne: tuse, nas înfundat, ochi înlăcrimaţi trebuie să se prezinte imediat la medic pentru precizarea diagnosticului.Izolarea bolnavului se va face (în funcţie de gravitatea bolii) în spital sau la domiciliu (dacă există condiţii optime), pe o perioadă de peste 5 zile de la debutul erupţiei“, precizează Simona Berariu, purtător de cuvânt al DSP.

În prezent, în judeţul Sibiu sunt disponibile cantităţi suficiente de vaccin, oferite gratuit de către Ministerul Sănătăţii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite