Sibiul, rută ocolitoare spre nordul Transilvaniei din cauza podului din Alba-Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vechi de mai bine de 30 de ani, podul rutier care face legătura între Alba Iulia şi Sebeş intră în reparaţii capitale. Valoarea proiectului este de peste 6 milioane de lei.

CITEŞTE ŞI:

Traficul feroviar este închis aproape complet pe Valea Oltului începând de astăzi

Autobuzul spre Păltiniş circulă modificat din cauza Raliului Sibiului

Doi şoferi de autocar din Sibiu, prinşi la vamă cu 2.000 de pechete de ţigări

Săptămâna aceasta vor fi amplasate cele 60 de pontoane din care este alcătuit podul de peste râul Mureş, la ieşire din Alba Iulia spre Sebeş. Lucrările sunt în plin proces de derularea, se amenajează tronsoanele de drum de pe cele două maluri. Pe o porţiune între 50 şi 100 metri a fost turnat deja asfaltul. „Este o chestiune de câteva zile până va începe montarea propriu-zisă a pontoanelor.

Aşteptăm avizul Ministerului Apărării“, a spus Dorin Todor, inginer şef la secţia de Drumuri Naţionale Alba. Săptămâna aceasta, în momentul în care ruta ocolitoare va fi operaţională, circulaţia pe podul rutier va fi închisă pentru reparaţii capitale. Costurile amplasării podului de pontoane sunt de peste 4.360.000 lei.

Reparaţii capitale de 6 milioane lei

Podul de pe DN 1 nu a mai fost reparat de mai bine de 30 de ani. Reparaţiile capitale presupun stabilizarea pilonilor de susţinere, turnarea unui strat de beton şi refacerea hidroizolaţiei. Podul are o lungime de peste 220 de metri. „Acesta va fi lăţit cu aproximativ trei metri prin crearea unor console pentru pietoni. Vor putea tranzita doar maşinile cu un tonaj mai mic de 7,5 tone, se va circula cu viteză redusă şi vor fi montate semafoare. Vor fi agenţi care vor monitoriza traficul. Autovehiculele de mare tonaj vor fi direcţionate spre mai multe rute ocolitoare“, a spus Laura Mârza, consilier în cadrul Primăriei Alba Iulia.

Lucrările vor dura aproximativ patru luni şi sunt realizate de SC Fulga SRL Satu Mare. Fondurile pentru reabilitarea podului rutier provin de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Garanţie expirată de şapte ani

Podul de peste râul Mureş a fost construit în anul 1954, iar la ora actuală perioada de garanţie a expirat în urmă cu şapte ani. Mai bine de 30.000 de autovehicule tranzitează zilnic podul, dintre care aproximativ 1.000 de persoane din Sebeş sau Oarda de Jos vin în Alba Iulia la locurile de muncă. Şoferii sunt nemulţumiţi de condiţiile în trafic şi se tem de haosul creat de începerea lucrărilor.

„Nu se mai poate circula pe acest pod în condiţii de siguranţă. E bine că va fi reparat, dar nu ştiu cum va fi traficul în această perioadă. Mă tem că tot se vor forma coloane de câţiva kilometri la orele de vârf“, a spus Iulian Sturza, de 29 de ani, din Sebeş. Maşinile mici dar şi cele care asigură transportul de persoane vor circula pe ruta Alba Iulia – Drâmbar – Ciugud – Oarda de Jos şi Alba Iulia – Teleac – Hăpria – Straja – Vingard – Cunţa. 

Rute ocolitoare maşini mare tonaj:
Sibiu – Copşa Mică – Blaj – Teiuş  
Sibiu – Copşa Mică – Mediaş – Târnăveni – Luduş  – Câmpia Turzii – Turda.
Deva – Brad – Abrud – Câmpeni – Turda
Deva – Brad – Abrud – Zlatna – Alba Iulia

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite