Actorul Ion Besoiu transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca după ce i s-a făcut rău pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorului Ion Besoiu, în vârstă de 80 de ani, care face parte din distribuţia spectacolului "Din însemnările unui necunoscut", i s-a făcut rău pe scenă, ieri seară, în timpul repetiţiilor de la Teatrul Bulandra, din cauza căldurii provocate de reflectoarele de pe scenă.

CITEŞTE ŞI:

Ion Besoiu, cetăţean de onoare al Sibiului, declarat de CNSAS colaborator al Securităţii

Rebengiuc, despre decizia CNSAS pentru Ion Besoiu: Nu am nicio surprindere

Repetiţiile de la Sala "Toma Caragiu" au fost întrerupte. Colegii i-au dat actorului un pahar cu apă, însă acesta nu şi-a revenit, aşa că a fost nevoie de intervenţia echipajelor de salvare. În scurt timp, la Teatrul Bulandra au sosit două echipe de medici, care i-au acordat primul ajutor. Besoiu a fost stabilizat  şi transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca din Capitală.

Premiera spectacolului "Din însemnările unui necunoscut", în care Ion Besoiu are aparitii episodice în rolul Gavrila Camerdin, este programată pe parcursul acestei luni. Spectacolul regizat de Alexandru Darie, director al Teatrului Bulandra, este realizat după adaptarea regretatului Ion Cojar a textului lui Dostoievski. Ion Besoiu face parte dintr-o distribuție prestigioasă:  Mihai Constantin, Tamara Buciuceanu-Botez, Virgil Ogășanu, Marian Râlea, Alexandru Potoceanu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite