Actorii sibieni, în turneu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu pleacă în turneu, la Alba Iulia şi Râmnicu Vâlcea, în încercarea de a promova arta în diferite centre urbane.


Actorii sibieni vor prezenta săptămâna viitoare, la Alba Iulia şi Râmnicu Vâlcea, două spectacole: „Doamna de turtă dulce“ şi „O noapte furtunoasă“.

Primul spectacol „Doamna de turtă dulce“ de Neil Simon, în regia lui Şerban Puiu, va avea loc, lunea viitoare, de la ora 19.30, la Casa de Cultură din Alba Iulia. Piesa a fost publicată în 1970, este structurată în trei acte şi s-a jucat pentru prima dată pe Broadway, la Playmouth Theatre. Din distribuţie fac parte actorii Mariana Mihu, Nicu Mihoc, Veronica Arizancu, Raluca Iani, Florin Coşuleţ şi Alexandru Malaicu.

Cel de-al doilea spectacol „O noapte furtunoasă“ de I. L. Caragiale, în regia lui Şerban Puiu, va fi prezentat, în 19 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea. Producţia reuneşte o distribuţie formată din actorii Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Pali Vecsei, Cătălin Pătru, Ioana Blaga Frunzescu şi Diana Fufezan.

În cadrul turneului naţional desfăşurat cu scopul de a promova arta în diferite centre urbane ale ţării au mai fost prezentate, la Cluj-Napoca, spectacolul „Electra“ în regia lui Mihai Măniuţiu, la Târgu Mureş spectacolul „Balul“ în regia lui Radu - Alexandru Nica, iar la Deva spectacolul „O noapte furtunoasă“ în regia lui Şerban Puiu, toate fiind jucate cu casa închisă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite