A început montarea chioşcurilor pentru distribuţia presei, în Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Firma care a câştigat procedura de licitaţie pentru închirierea domeniului public în vederea amplasării de chioşcuri de distribuţie a presei a început montarea acestora.

Şase din cele 12 chioşcuri pentru difuzarea presei au fost deja amplasate în următoarele locaţii: strada Henri Coandă, strada Semaforului, strada Gorjului, strada Haţegului, Calea Guşteriţei şi în Parcul Astra. Celelalte şase chioşcuri sunt în curs de amenajare şi vor fi amplasate în saptămânile viitoare în următoarele locaţii: Bulevardul Victoriei, Râului – Gladiolelor, Valea Aurie, strada Ştefan cel Mare, strada Luptei şi Piaţa 1 Decembrie.

Din aceste chioşcuri vor putea fi cumpărate ziare şi reviste, dar şi tichete de parcare, bilete Tursib sau băuturi răcoritoare.

În luna aprilie a acestui an a avut loc procedura de licitaţie, societatea Press Point Distribution SA câştigând toate cele 12 locaţii. Cel mai mare preţ de vânzare a rezultat în urma procedurii pentru spaţiul din Parcul Astra - 336 lei/mp/lună, iar cel mai mic preţ a fost obţinut pentru spaţiul din Bulevardul Victoriei – 76 lei/mp/lună.

Contractul de închiriere a domeniului public a fost semnat pentru o perioadă de 5 ani.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite