Xena de la Pașapoarte: „Se-nvârte roata!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xena, prinţesa războinică de la paşapoarte
Xena, prinţesa războinică de la paşapoarte

Site-ul satu-mare.adevărul.ro a obținut înregistrarea unei ședințe de lucru de la Pașapoarte din luna august. Iritată pe seria de petiții și reclamații depuse împotriva ei de oamenii pe care îi are în subordine, Simona Babici, șefa Serviciului de Eliberare a Pașapoartelor Satu Mare, i-a îndemnat pe membrii grupului din serviciu care o susțin să răspundă cu aceeași monedă.    

REACȚII

Serialul „Xena, prințesa războinică de la pașpoarte” de pe satu-mare.adevarul.ro a generat reacții controversate în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple (SPCEEPS) Satu Mare. Seria dezvăluirilor a fost generată de o petiție depusă la Direcția Generală de Pașapoarte din interiorul SPCEEPS Satu Mare, în urmă căreia care șefa serviciului, Simona Babici, a fost cercetată pentru că ar fi refuzat în mod ilegal eliberarea unui pașaport. Mai multe abateri ale comisarului șef au făcut obiectul unor serii de controale ale Corpului de Control al Direcției Generale de Pașapoarte din Capitală.

Din înregistrarea obținută de site-ul nostru, care prezintă o parte a unei ședințe de lucru din luna august, reiese că Babici și-a îndemnat subalternii să răspundă cu reclamații la petițiile depuse din interiorul serviciului, care au atras împotriva ei inclusiv o sancțiune de 5% din salariu, pentru că și-ar fi transformat biroul de conducere în salon de pedichiură.

Vezi aici articolul „XENA, prințesa războinică de la Pașapoarte”
 
Atmosfera din interiorul SPCEEPS a degenerat de așa natură încât colegii din cele două tabere, care o susțin care o vor schimbată din funcție pe Babici, nu au putut lăsa securea războiului nici pentru a celebra împreună o zi de naștere.  

ȘEDINȚA A DURAT DE 30 DE MINUTE

„Acum vin să dau cu subsemnatul că de ce v-am obligat să dați câte zece lei pentru ziua de naștere” a declarat Babici în ședință. Colectarea de fonduri a fost, se pare, unul dintre aspectele cercetate de comisarul şef Mihai Mareş şi inspectorul principal Ştefan Ieşanu, membrii Corpului de Control al Direcției Generale de Pașapoare (DGP) în controlul din august de la SPCEEPS.

În continuarea ședinței, Babici le sugerează subalternilor din tabăra ei să răspundă în același mod, cu plângeri, taberei adverse. „Aveți și voi posibilitaea să faceți, zece, reclamații peste reclamații. (...) Ministrul de interne, DGIPI, vă spun io, DGIPI, o să încercăm să... nu știu... ce să facem” a afirmat Babici. Ulterior, șefa de la Pașapoarte a mai făcut o altă afirmație controversată, cu iz de promisiune: „Se învârte roata!” Camelia Pop, cercetată pe cale administrativă pentru că ar fi furnizat informațiile cu caracter personal ale presupusei autoare a denunțului unor oameni din afara serviciului, a anuțat și ea atacuri. „Dacă nu se liniștește treburile de la 1 septembrie, apoi așa om face și noi...”

Cine este autorul denunțului?

DNA a soluționat cu neînceperea urmăririi penale dosarul în care Olteanu Florinița și Angela Costinaș, angajate ale SPCEEPS, au fost acuzate de luare de mită și trafic de influență. Ancheta a fost declanșată după un denunț trimis din austria la DGA, DNA, DGP și MAI. DNA a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru a identifica autorul real al denunțului, după ce semnatara acestuia, Maria Tonte, o sătmăreancă stabilită în Viena, a negat că i-ar aparține. Femeia suspecta că denunțul a fost trimis de finii ei, Ioan și Florica Severea, stabiliți în Viena,  prieteni cu Marius Ciorbă, angajat la Buletine în Satu Mare. Familiile Severea și Ciorbă apar împreună într-o fotografie făcută la o nuntă desfășurată în vară.

 

VEZI AICI FOTOGRAFII DE LA NUNTĂ

Marius Ciorbă a obținut informațiile din dosarul depus de Tonte la Pașapoarte de la o protejată a Simonei Babici din SPCEEPS, Camelia Pop. „Datele de identificare existente în sistem au fost vizualizate de agent în data de 27.04.2011 și 24.06.2011, această încălcare a bazei de date fiind făcută cu încălcarea prevederilor art. 42 alin. 8 din instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 27/2001, care interzic orice prelucrare de date cu caracter personal care nu este motivată de îndeplinirea unei atribuții de serviciu a utilizatorului”, se arată în rezoluția DNA.

Soția lui Marius Ciorbă, Carmen, și-a pierdut postul de a SPCEEPS Satu Mare, câștigat de Costinaș, persoana vizată în denunț. Ciorbă a acceptat transferul la București pentru a nu rămâne fără loc de muncă. Carmen Ciorbă și Angela Costinaș au concurat pentru același post, în cadrul compartimentului informatic al SPCEEPS, iar Ciorbă a obținut o notă mai mică la concursul organizat ca urmare a reducerilor de personal din MAI.

Urmăriți evoluția anchetei pe satu-mare.adevarul.ro

Maria Tonte (stânga) a negat că ar fi autoarea denunțului trimis din Austria Xena, prinţesa războinică de la paşapoarte Soții Severea (centru) și familia Ciorbă (dreapta)



   





 
      

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite