Satu Mare: Vosganian şi-a lansat romanul „Cartea şoaptelor“
0
Lucrarea este însoţită de un album foto auxiliar şi relatează fapte istorice incomode în stilul literar al deţinătorilor premiului Nobel.
Varujan Vosganian, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi-a lansat vineri volumul „Cartea Şoaptelor“. Evenimentul s-a desfăşurat la cafeneaua Poesis, în prezenţa oficialităţilor sătmărene. Cartea a fost prezentată de scriitorul George Vulturescu, omul de cultură Laurian Stănchescu şi traducătorul poeziilor sale în limba maghiară, Attila Balazsi, care a făcut o surpriză prin prezenţa sa în prezidiu.
George Vulturescu l-a prezentat pe Vosganian ca fiind un scriitor grijuliu, iar Attila Balazsi a declarat „Simt la fel ca Varujan, rândurile pe care le scrie sunt şi pentru mine“. Despre propria carte, autorul a spus că romanul nu este o carte comodă, aducând la lumină într-un mod artistic, realităţi istorice ca genocidul din 1915 împotriva armenilor sau viaţa locuitorilor Focşaniului în urmă cu mai bine de cinci decenii, lucrarea devenind astfel o confesiune. Lucrarea este însoţită de un album foto auxiliar. Cartea a fost lansată în mai multe judeţe, iar următoarea oprire este la biblioteca „Petru Dulfu“ din Baia Mare.