Satu Mare: Viaţa sătmărenilor se îndulceşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri a fost inaugurată fabrica nemţească de ciocolată din Odoreu. Este prima din România iar valoarea investiţiei se ridică la suma de patru milioane de euro.  


Prima fabrică nemţească de ciocolată din România a fost inaugurată ieri în localitatea Odoreu. Investiţia, care se ridică la suma de peste patru milioane de euro aparţine lui Walter Mueller, unic acţionar şi deţinător a unui număr de opt astfel de fabrici din lume.
Aproximativ 100 de perosoane din localitatea Odoreu vor avea locuri de muncă asigurate, însă doar din luna decembrie, când va începe producţia propriu-zisă. Ieri, Walter Mueller s-a declarat extrem de mulţumit de modul în care au evoluat lucrurile în ceea ce priveşte fabrica de ciocolată „Mueller şi prietenii“. „Este o investiţie nouă, nu o mutare a fabricii din Germania în România. Nu au fost disponibilizaţi angajaţii de la firma-mamă. Sunt încântat de ce văd aici şi cred că această ciocolată va fi îndrăgită de toată lumea“, a spus Walter Mueller.

Beneficii pentru comună

Construirea fabricii aduce automat, pe lângă crearea locurilor de muncă şi venituri la bugetul local. „În primă fază, cele 50 de persoane care vor fi atent selecţionate de departamentul de Resurse Umane din Germania, urmând ca pe parcursul anului viitor să ne întregim echipa cu încă 50. Condiţiile de igienizare vor fi la fel de exigente. Fiind o fabrică de ciocolată, nu ne permitem să dăm greş cu personalul angajat“, a declarat Camil Burian, manager de proiect.
Primarul localităţii Odoreu, Dumitru Pop este de părere că se vor mări automate veniturile comunei. „Este o investiţie mare, foarte important pentru zona noastră. Primul beneficiu este crearea locurilor de muncă pentru odoreni, apoi venituri mari la bugetul local şi nu în ultimul rând, renumele pe care îl va primi localitatea. Toată lumea va ştii unde se face cea mai bună ciocolată“, a declarat Dumitru Pop.

Alimentează Europa de Est

Intenţia germanului este să alimenteze cui ciocolată, direct din Odoreu, toată Europa de Est şi statele învecinate cu România. „Am ales ca punct strategic Satu Mare pentru că se învecinează cu Ungaria şi Ucraina“, a mai spus Walter Mueller. Odată deschisă, fabrica va produce 600 de tone de ciocolată pe bază de grâu şi orez expandat. 80% din produse au la bază grâul expandat, care vor fi distrubuite în Europa. Pentru România, fabrica va produce produse de sezon: moşi şi iepuraşi de ciocolată. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite