Un vitezoman de 23 de ani a spulberat cu un bolid Audi un copil de şase ani, dar este în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francio Gabor (37 de ani) şi fiul său, Szabolcs (6 ani), au fost spulberaţi de Vasile Cionca  (24 de ani), un tânăr abia întors din străinătate, care îşi etala talentul de vitezoman prin satul Turulung. Au ieşit la o îngheţată şi şi-au găsit sfârşitul zdrobiţi de un bolid pe trotuar. Aceasta este povestea unui tată şi a fiului său, care au vrut să se bucure împreună de o zi de duminică.

Duminică după-amiază, Francio Gabor (37 de ani), din comuna sătmăreană Turulung, şi-a luat fiul de 6 ani, Szabolcs, de mână şi s-au îndreptat împreună spre un magazin alimentar, pentru a-i lua o îngheţată micuţului.
A fost ultimul lor drum. În comuna în care duminică nici pasărea nu se aude, au fost loviţi din spate, pe trotuar, de un autoturism al cărui şofer a pierdut controlul volanului. Au murit pe loc, striviţi între bolid şi gardul unei case.

Şoferul, nevătămat

Martorii spun că şoferul avea viteză foarte mare. „Eu eram chiar lângă poartă când am auzit bubuitura. Am avut noroc că am scăpat", a declarat Janos Bower, unul din martorii oculari. Şi alte persoane spun că şoferul a călcat prea tare pe pedala de acceleraţie.

Şoferul care conducea bolidul este Vasile Cionca (24 de ani), în autoturism aflându-se şi logodnica sa şi o altă tânără. Niciunul dintre cei trei nu a fost rănit. Atât şoferul, cât şi fetele au ieşit pe picioarele lor din maşină.

La aflarea veştii, mama a leşinat de durere. Jandarmeria a fost chemată să intervină, locuitorii din  Turulung ameninţând că dau foc maşinii care i-a ucis pe cei doi. Trupele de intervenţie au reuşit să potolească spiritele.

Ieri, toţi localnicii din Turulung plângeau moartea celor doi. Mulţi au aprins lumânări în locul unde s-a produs tragedia. „Şi eu am fost acolo azi, am mai pus două lumânări. Nu există durere mai mare pe lumea asta decât să-ţi îngropi soţul şi fiul de numai şase ani", a spus Elisabeta Iacob, vecină.

Familia Francio, în faţa casei  din Turulung

image


Mama copilului a fost să-i vadă ieri la morgă. „Le-am scos certificatele de deces. Medicii mi-au spus că ambii au murit pe loc. Mai am o fetiţă de trei ani de crescut, nu avem din ce să ne întreţinem. Trebuie să plătească pentru tot ce a făcut", a spus soţia lui Gabor, Iudita. Şi mama bărbatului este copleşită de durere. „Mi-a nenorocit familia, trebuie să fie pedepsit şi să ne dea bani pentru a ne creşte nepoata", a spus Rozalia Francio.

Bărbatul ucis îşi întreţinea familia dintr-un venit de 400 lei pe lună. Anul acesta în septembrie voiau să meargă în Germania pentru a câştiga un ban în plus. „Se descurcă greu, el era pantofar, nu avea un venit mare. Voiau să plece amândoi la muncă în Germania pentru a le asigura un trai mai bun celor doi copii", a spus o altă vecină, Nagy Eva.

Vasile Cionca, tânărul de 24 de ani din comuna Tarna Mare, vinovat de producerea accidentului, s-a întors în ţară vineri-dimineaţă şi, potrivit vecinilor, munceşte de mulţi ani în Italia.

Vinovatul este orfan

Gabor şi fiul său, Szabolcs, petreceau mult timp împreună

image


Este cunoscut ca un băiat extrem de harnic şi la locul lui. Unchiul tânărului spune că s‑au văzut duminică la biserică. „Bietul băiat a rămas orfan de mamă la vârsta de şapte ani. De copil munceşte în Italia pentru a se întreţine. A dus o viaţă grea", a declarat acesta. Maşina pe care a condus-o duminică, un Audi, este a unui prieten, care i-a împrumutat-o pentru câteva ore.

Şoferul a fost reţinut duminică pentru 24 de ore. Judecătorii au considerat că tânărul poate să fie cercetat în stare de libertate. „Din păcate, cererea a fost respinsă, iar tânărul eliberat. Accidentul a avut un impact deosebit de grav, pericolul social este foarte puternic", a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, Ana Rusu. În această dimineaţă se va judeca recursul depus de Parchet, iar procurorii vor solicita din nou reţinerea lui.

"Medicii mi-au spus că ambii au murit pe loc. Mai am o fetiţă de trei ani de crescut. Trebuie să plătească pentru tot ce a făcut."
Iudita Francio
văduvă

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite