Un sătmărean din 23 a fost admis la INM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 23 de sătmăreni din cei 3.119 candidaţi au concurat la ultimul examen de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Din cauza pregătirii insuficiente, dar şi a complexităţii subiectelor, un singur candidat din judeţ, în fapt o sătmăreancă, a fost admis la concursul INM.

Juriştii sătmăreni nu sunt interesaţi de concursurile de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii (INM), iar puţinii care totuşi participă la aceste examene, nu sunt admişi din cauza grilelor prea grele. Aceasta este cel puţin concluzia după ultimul concurs din acest an. Din cei 3.119 candidaţi care s-au prezentat la admiterea din 2010, doar 23 au fost din Satu Mare. Iar dintre aceştia doar un singur candidat din judeţ, Kegyes Monika, a fost declarat admis.
Deşi iniţial admiterea la această instituţie se face o dată pe an, luna aceasta Consiliul Superior al Magistraturii  (CSM) a decis ca în ianuarie 2011 să mai organizeze un concurs pentru anul 2010, iar asta din cauza că pe cele 200 de posturi de auditori de justiţie, au fost admişi doar 68 de candidaţi din totalul de 3.119.
Prezenţă slabă
În judeţul  Satu Mare este o lipsă acută de magistraţi. Potrivit celor mai recente informaţii de pe site-ul CSM, www.csm1909.ro, sunt vacante 11 posturi judecători şi 15 procurori în cadrul celor patru instanţe de judecată şi la parchetele de pe lângă acestea. Cu toate acestea, sătmărenii licenţiaţi în Drept nu se înghesuie la şcolile de specialitate prin care vor putea ocupa aceste posturi. „O explicaţie ar fi faptul că mulţi sătmăreni, absolvenţi de Drept în centrele unviersitare, rămân acolo şi se înscriu la concursuri pentru tribunalele şi parchetele respective. Avem noroc, într-un fel, cu acei magistraţi care vin din alte judeţe la instanţele noastre“, spune judecătorul Remus Nemeş, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Satu Mare.
Examen greu
Singura admisă din acest an la INM este Kegyes Monika, care a obţinut 71 de pucnte la examenul din luna august. „Motivul pentru majoritatea candidaţilor sunt respinşi nu se datorează neapărat nepregătirii candidaţilor, ci mai degrabă dificultăţii grilelor. E absurd să spunem că din cei 3.119 candidaţi, 3.051 nu sunt pregătiţi “, consideră judecătorul Nemeş.
Cei care îşi încearcă norocul spun că examenul e foarte greu pentru juriştii proaspăt absolvenţi, fără experienţă în practica judiciară. „A fost prima dată când am încercat şi am picat cu 28 de puncte. Erau necesare minimum 70 din 100 ca să fiu admisă, însă întrebările au fost foarte complexe. Majoritatea întrebărilor vizau practica judiciară, ceea ce nu prea există la cei care de-abia au absolvit facultatea. Asta e şi motivul pentru care aproape toţi pică, fiindcă cei care au câţiva ani de practică, pot da admitere direct în magistratură, fără INM. Cu toate acestea, voi încerca şi în luna ianuarie“, spune Bianca Birtoc, una din cei 22 de candidaţi din Satu Mare care au fost respinşi.
Declaraţie:
„Motivul pentru majoritatea candidaţilor sunt respinşi nu se datorează neapărat nepregătirii candidaţilor, ci mai degrabă dificultăţii grilelor“.
Remus Nemeş, judecător

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite