Un director face băşcălie de instituţia pe care o conduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful muzeului din Carei a simulat cu prietenii că urinează în fântâna arteziană din curtea instituției pe care o conduce. Directorul muzeului, Hago Nandor, se distrează la nunți bătându-și joc de simbolurile istorice ale orașului Carei.

Şeful secţiei Carei a Muzeului Judeţean Satu Mare, Hago Nandor (30 ani), a fost surprins într-o fotografie de grup simulând că urinează în fântâna arteziană a Castelului Karoly, care adăpostește Muzeul Oraşului Carei pe care îl conduce. Fotografia compromițătoare ne-a parvenit la redacție ieri, la prânz, printr-un mail trimis de un cititor, indignat de lipsa de respect a directorului față de instituție, oraș și istorie. „O fi dânsul director, dar dincolo de toate, castelul este simbolul orașului Carei. Un gest ca acesta denotă cât de puțin responsabil este și mai ales cât de infim este respectul față de instituția pe care o conduce, dar și față de careieni“, se arată în mailul trimis de cititor.

Hago Nandor: „A fost o glumă cu prietenii“

Hago Nandor a admis că fotografia îl prezintă într-o postură compromițătoare, însă susține că a fost vorba de o glumă făcută între prieteni. „Asta a fost o imitație, un prieten de-al meu a avut nunta și ne-am distrat, a fost o fotografie de la nuntă. A fost acum două săptămâni, a făcut nunta la Carei, la cantina fabricii Unio, din zona Parcului Dendrologic. Ne-am oprit la fântână în drum spre nuntă cu prietenii. Nu făceam pipi, a fost doar o fotografie amuzantă“, se scuză directorul muzeului careian.

Ar putea fi dat afară

Liviu Marta, directorul Muzeului Județean Satu Mare, a declarat că nu îl crede în stare pe Hago de un gest atât de nesăbuit și crede că este vorba de o glumă. „El? Păi e un băiat foarte cuminte, nu-mi vine să cred că ar fi putut face așa ceva. Nu pot exclude să fi fost atras în prostia asta de cei cu care era, de anturaj, însă îmi vine greu să cred. El e un băiat atât de bun“, spus Liviu Marta. Întrebat dacă va lua vreo măsură împotriva subalternului său, directorul a cerut timp de gândire. „Voi analiza problema și dacă la nivelul instituției vom ajunge la concluzia că se impun măsuri, acestea vor fi luate“, a declarat Marta.

Primarul Careiului îi ia apărarea

Eugen Kovacs, primarul municipiului Carei, nu s-a declarat indignat de gestul directorului, cât de faptul că fotografia compromițătoatre a ajuns la presă. „Hago e un tip serios, eu îl știu bine, nu e un terchea-berchea. Cel care a trimis poza e un escroc nesimțit. El e un tip liniștit, mult prea liniștit, poate de aia nici nu e însurat, că n-a pus nicio gagică încă mâna pe el“, a afirmat primarul. Kovacs este și el de părere că gestul directorului denotă lipsă de respect la adresa instituției și orașului, însă consideră că gravitatea faptei nu este mare. „Este o lipsă de respect, fie că este vorba de o simulare, fie că nu. Eu o pun pe seama glumei, nu trebuie să facem mare caz din asta“, a mai afirmat primarul. Hago Nandor este absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi este şef la muzeul din Carei de patru ani.

Despre Castelul Karoly

Fântâna arteziană unde a fost făcută fotografia se află în curtea Castelului Karoly din Carei. Castelul reprezintă cel mai semnificativ monument arhitectural al orașului. A fost construit în 1482 și fortificat în 1592 ca urmare a deselor incursiuni ale turcilor. Castelul a suferit în urma cutremurului din 1834, fiind restaurat în 1894-1896, în stil neogotic. Cetatea a făcut parte din rândul marilor fortărețe de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei. În prezent, în castel funcționează Muzeul de istorie și știinte ale naturii al orașului, dar și biblioteca, cu peste 80.000 de volume. Parcul castelului, care se întinde pe 10,3 hectare în jurul clădirii, a fost înființat în secolul al XVIII-lea, iar în 1982 a fost declarat parc dendrologic ocrotit. Acesta adăpostește peste 120 specii de plante lemnoase exotice și indigene.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite