Satu Mare: Peste 22.500 pachete de ţigări de contrabandă, confiscate la frontiera cu Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Peste 22.500 pachete de ţigări de contrabandă, confiscate la frontiera cu Ucraina
Satu Mare: Peste 22.500 pachete de ţigări de contrabandă, confiscate la frontiera cu Ucraina

Pachetele de ţigări au fost confiscate de poliţiştii de frontieră, valoarea lor ajungând la aproape un miliard de lei vechi.

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit, în apropierea frontierei cu Ucraina, 22.500 pachete de ţigări cu timbru fiscal ucrainean şi au reţinut în aceeaşi zonă, o persoană care este cercetată pentru complicitate la contrabandă.

Ieri dimineaţa, în jurul orei 05.30, poliţiştii de frontieră aflaţi în supravegherea frontierei au observat, la aproximativ 2.000 metri de linia de frontieră, două autovehicule de teren care staţionau la liziera unei păduri. Existând suspiciuni privind motivul staţionării autoturismelor în respectivul loc, s-a procedat la somarea, prin voce, a şoferilor acestora, unul dintre  ei abandonând maşina şi fugind către zona împădurită, celalalt şofer a fost identificat în persoana lui Petru M. S., în vârstă de 27 de ani. La aproximativ 200 de metri de maşini spre linia de frontieră, într-o râpă, poliţiştii de frontieră au descoperit 45 de colete învelite în folie neagră şi albastră, în care se aflau, în total, 22.500 pachete de ţigări de diferite mărci (Marlboro, Viceroy şi Ronson) cu timbru fiscal ucrainean. Valoarea ţigărilor se ridică la 94.500 lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că Petru M.S. a fost contactat de către o persoană din Bixad, care i-a propus ca în schimbul sumei de 1.000 lei să transporte cu maşina o cantitate de ţigări din apropierea frontierei până într-o locaţie pe care i-o va comunica ulterior. Cei doi au pornit din Certeze în dimineaţa zilei de 12 septembrie spre zona de frontieră cu două autovehicule de teren – amândouă marca Mitsubishi Pajero – de unde urmau să transporte ţigările găsite, dar au fost opriţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Negreşti Oaş.

 Cel de-al doilea conducător auto a fost identificat de către poliţiştii de frontieră şi urmează să fie prezentat procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare sub îndrumarea cărora sunt continuate cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor şi luarea măsurilor legale ce se impun. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite