VIDEO Zidul antiţigani din Satu Mare, umplut cu lozinci antirasism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inscripții împotriva rasismului pe zidul antițigani din Satu Mare
Inscripții împotriva rasismului pe zidul antițigani din Satu Mare

O grupare underground care se autointitulează „EnE“ (de la E Nevoie) a inscripționat cu lozinci antirasism zidul antițigani ridicat pe strada Corvinilor nr. 26 din Satu Mare. Aceeași grupare revendică un act similar în Baia Mare, pe „Marele Zid Țigănesc”.

Inscripțiile pe ziduri au apărut în noaptea de 23 spre 24 noiembrie la Baia Mare, iar ulterior, în 28 noiembrie noaptea, pe zidul de pe strada Corvinilor din Satu Mare. Două videoclipuri în care membrii grupului își prezintă demersul au fost postate pe YouTube.

La jumătatea lunii iulie, locatarii unui imobilul situat pe strada Corvinilor din Satu Mare, sătui de vecinătatea cu un focar de mizerie, au decis să ridice un zid între ei și cocioabele țigănești din curtea comună. Demersul proprietarului clădirii, familia Poștaș, a fost privit ca unul rasist.

Ediilii locali au declarat că nu pot interveni pentru a-l demola întrucât zidul a fost ridicat pe un teren privat. În Baia Mare, zidul antițigani a fost ridicat de edili pe strada Horea, pentru a despărți o zonă locuită de romi de restul cartierului şi a devenit subiect de scandal internațional.

Printre cei care s-au arătat interesați de soarta romilor izolați de zid s-au numărat mai multe organizații de protecția minorităților, dar și ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, care a efectuat o vizită la Baia Mare pentru a discuta problema cu primarul Cătălin Cherecheș.    

CITEȘTE AICI „Ambasadorul Americii, în vizită particulară la Baia Mare“

CITEȘTE AICI „Mâine se inaugurează Marele Zid Țigănesc“


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite