Satu Mare: Trei cetăţeni afro-asiatici au încercat să treacă graniţa cu un taxi
0
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au reţinut trei cetăţeni de origine afro-asiatică în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea şi Detaşamentul Sprijin Operativ al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, au oprit pentru control la intrarea in localitatea Petea, la aproximativ 500 metri de linia de frontieră, un autoturism aparţinând unei firme de taxi din judeţul Maramureş. În autoturism se aflau trei cetăţeni afro-asiatici şi era condus cetăţeanul român Ciprian L .
În urma cercetărilor, s-a constatat că cei trei cetăţeni străini sunt de origine egipteană, siriană respectiv somaleză şi au vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani. Cetăţeanul egiptean şi cetăţeanul sirian au intrat legal pe teritoriul României fiind posesori de vize de tranzit şi de lungă şedere iar cetăţeanul somalez este solicitant al statutului de refugiat. Cei trei s-au întâlnit în municipiul Baia Mare iar de aici au luat un taxi până în localitatea Petea cu intenţia de a trece ilegal frontieră de stat, pe lângă punctul de trecere şi de a ajunge în Occident. Celor trei cetăţeni străini le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de ieşire din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.