Satu Mare: Tinerii s-au înghesuit la Bursa locurilor de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Tinerii s-au înghesuit la Bursa locurilor de muncă
Satu Mare: Tinerii s-au înghesuit la Bursa locurilor de muncă

Cei 40 de agenţi economici au pus la dispoziţia persoanelor cu studii medii şi superioare peste 400 de locuri de muncă, cele mai multe disponibile fiind în domeniul textilelor.

Peste 400 de locuri de muncă au fost puse la dispoziţia tinerilor absolvenţi de studii medii şi superioare în cadrul Bursei locurilor de muncă care s-a desfăşurat în această dimineaţă la Taberele Şcolare din incinta Zonei de Agremet „Someş“ Satu Mare. Au participat peste 40 e agenţi economici, cele mai multe locuri de muncă disponibile fiind în domeniul textilor, prelucării lemnelor şi a vânzărilor.

„Îmi caut un loc de muncă în domeniul vânzărilor de o bună perioadă de timp. Sper să îmi găsesc ceva interesant aici la bursă“, a declarat Claudiu Silaghi.

Foarte mulţi tineri s-au îngrămădit la standul Centrului Militar Judeţean Satu Mare. „Bursa locurilor de muncă este un bun prilej de a veni în faţa tinerilor cu oferta noastră. Au fost multe persoane interesate de o carieră militară“, a declarat Vasile Ungur, maestru militar în cadrul Centrului Militar Judeţean Satu Mare.

„Este un domeniu în care te poţi afirma. Sper să am noroc“, spune Cristina Elek, o tânără studentă care îşi căuta un loc de muncă.

La această ediţie au participat mai mulţi studenţi. „Ne bucurăm să îi vedem într-un număr atât de mare. Doar în domeniul confecţiilor textile au fost puse la dispoziţia persoanelor cu studii medii peste 90 de locuri de muncă“, a declarat Doina Iura, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite