Tată şi fiu, reţinuţi cu foc de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentul a avut loc în jurul orei 20.00
Incidentul a avut loc în jurul orei 20.00

Doi poliţişti de la serviciul Siguranţa Publică au fost nevoiţi să tragă, aseară, un foc de avertisment în plan vertical pentru a reţine doi bărbaţi, tată şi fiu, de 47 şi 21 de ani, care au provocat un scandal în faţa unui imobil de pe strada Arinului.

Petru Bogdan, tatăl şi Petru Boghdan, fiul, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru ultraj iar în cursul zilei de azi vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, ei fiind cercetaţi pentru ultraj.
„Cei doi poliţişti au intervenit la scandal însă bărbatul de 47 de ani a adresat injurii la adresa oamenilor legii şi a refuzat să colaboreze. Poliţiştii au fost nevoiţi să-l încătuşeze pe bărbat moment în care fiul acestuia a încercat să-i calce cu maşina, moment în care unul dintre poliţişti a tras un foc de avertisment în plan vertical. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru ultraj“, a declarat Ana Mălăescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite