Ţara Oaşului: Feciorii merg la colindat cu ceteraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Feciorii din Ţara Oaşului plătesc ceteraşi să îi însoţească la colindat
Feciorii din Ţara Oaşului plătesc ceteraşi să îi însoţească la colindat

Obiceiul se practică în Ţara Oaşului de aproximativ 30 de ani, iar feciorii pun mână de la mână pentru a plăti prestaţia muzicanţilor. eteraşii sunt plătiţi pentru înveselirea atmosferei în cele trei zile de sărbătoare cu sume care depăşesc 1.000 de euro.

În seara de Crăciun, feciorii din unele localităţi din Ţara Oaşului merg la colindat cu ceteraşii şi cu cel care cântă la zongoră. Toţi se îmbracă în straie populare. Muzicanţii sunt tocmiţi cu sume ce depăşesc 1.000 de euro. „Pe seară, primim câte 300–400 de euro, însă feciorii ne cheamă în toate cele trei zile de sărbătoare. Pot spune că la noi nu se simte criza, când e vorba de Crăciun“, a declarat Vasile Solomon, zis Dobu, ceteraş de la Bixad.
Obicei nou
Obiceiul se practică de vreo 30 de ani, fiind preluat de tineri de la generaţiile anterioare. „Acest obicei nu era atestat în perioada interbelică. E relativ nou. Colinda feciorilor a existat dintotdeauna în Transilvania, numai că, în unele sate din Ţara Oaşului, a îmbrăcat o formă nouă. Practic, nu se mai colindă, ci se dansează“, a explicat Natalia Lazăr, directorul Casei de Cultură din Negreşti-Oaş. Feciorii, adunaţi în cete de câte 10+15, pun bani mână de la mână ca să plătească ceteraşii. Se colindă în fiecare casă din sat, mai ales acolo unde sunt fete de măritat. „De cinci ani merg la colindat cu ceteraşul. El ne spune preţul, iar noi stabilim cum împărţim între noi banii pe care trebuie să-i dăm. În general, suntem 10 feciori în grup“, spune Florin Gânţa, de 24 de ani, din Bixad. El munceşte în Franţa, însă de Crăciun vine acasă şi merge la colindat cu ceteraşii, cu grupul de băieţi cu care a fost şi anul trecut.
Tinerii îmbină dansul cu colinda
Sunt puţine localităţile în care se colindă cu ceteraşi. „Explicaţia acestui obicei de dans în seara de Crăciun ar fi încheierea postului, când tinerii îmbină dansul cu colindatul. Ei simt că aşa trebuie să se manifeste. Mai demult, dansul era interzis până a doua zi de Crăciun“, a mai spus Natalia Lazăr.
Potrivit directorului Casei de Cultură din Negreşti-Oaş, umblatul cu cetera din casă în casă este şi un pretext de peţit fetele nemăritate. Tot la Crăciun se fac şi descântece de ursită şi se leagă căsătorii. Competiţia este mare între cetele de colindători cu ceteraşi, iar tinerii încearcă să îşi impresioneze gazdele, în special fetele tinere.
Bărbaţii poartă noroc
O tradiţie care încă se păstrează în Ţara Oaşului este aceea ca primul colindător care trece pragul fiecărei case să fie bărbat. Potrivit credinţei populare, feciorii poartă noroc caselor ale căror praguri le trec.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite