Satu Mare: S-a înfiinţat o grupă nouă la creşa ,,Ţara minunilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: S-a înfiinţat o grupă nouă la creşa ,,Ţara minunilor"
Satu Mare: S-a înfiinţat o grupă nouă la creşa ,,Ţara minunilor"

Creşa „Ţara minunilor“ de pe Aleea Tisa, numărul 8, şi-a deschis, oficial, o grupă de pitici cu 20 de locuri disponibile.

Grupa înfiinţată este amenajată la parterul clădirii, în spaţiul eliberat de organizaţia  „Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului”. Înainte de închirierea către LADO,  acest spaţiu a aparţinut tot creşei, deservind grupa săptămânală. În municipiu funcţionează în prezent şase creşe în sistem public, aflate în subordinea Serviciului Public de Asistenţă Socială,  fiind frecventate de un număr de 210 copii. Noua grupă a fost înfiinţată prin hotărârea Consiliului Local 193 din data de 24 septembrie 2009. 

Creşele sunt instituţii publice specializate în servicii cu caracter social, medical, educaţional pentru creşterea, îngrijirea şi educarea timpurie a copiilor cu vârste cuprinse între 18-36 luni. 

Personalul angajat care se ocupă de îndeplinirea atribuţiilor de monitorizare a stării de sănătate fizică şi psihică a copiilor sunt psihologi,  asistenţi sociali, referenţi educatori, cadre medicale – asistenţi medicali şi infirmiere, îngrijitoare şi bucătărese.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite