Sute de sătmăreni au învăţat cum se construieşte o afacere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceeni sătmăreni sunt încurajaţi să îşi dezvolte spiritual antreprenorial în cadrul programului „Bursa Ideilor“ aflat la cea de a VII-a ediţie, program derulat de către Fundaţia Hans Lindner Satu Mare, fundaţie unică în ţară şi a treia din lume, ca existenţă, după Uganda şi Germania.

Programul a fost implementat la Satu Mare în urmă cu şapte ani după un model german. Aproximativ 1.500 de elevi au participat, până în prezent, la Bursă, la fiecare ediţie fiind întocmite în jur de 40 de proiecte dintre care doar 10-15 au intrat în finala programului, un concurs care premiază, pe diferite categorii (viabilitate, cea mai pricepută echipă antreprenorială, cel mai original stand, cea mai interesantă idée de afacere şi cel mai pregătit proiect pentru implementare) proiectele cele mai reuşite.

Proiect „After School“


Proiectul „After School“ realizat de echipa reprezentată de Ionuţ Foldes, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ioan Slavici“ a câştigat premiul special pentru cel mai implementabil proiect de afacere. Proiectul prevede amenajarea unui spaţiu în incinta colegiului, dotat cu calculatoare, birouri, şi unde, după orele de curs, elevii să participe împreună la diverse activităţi educative: realizarea temelor, ore de dans, teatru, pictură, cercuri literare, etc. „Proiectul are 57 de pagini. L-am depus la direcţiunea colegiului. La planurile financiare m-a ajutat mama“, a declarat Ionuţ. Valoarea proiectului este de 10.000 de euro.

Extragerea veninului de la viperele cu corn


Un alt proiect care a câştigat premiul special la aceeaşi categorie este „Extragerea veninului de la viperele cu corn“ întocmit de echipa reprezentată de Cristian Gârboan şi Sergiu Andreca de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“. Am studiat pe internet importanţa veninului în industria medicamentelor şi a cosmeticelor. Vrem să construim o fermă de vipere pentru extragerea şi comercializarea veninului. Un gram de venin se vinde cu 1.000-1.500 de euro. Este o afacere profitabilă“, au declarat cei doi elevi.

Elevii cu idei bune de afaceri


Rezultatele finale ale celor şase ediţii de Bursa Ideilor a evidenţiat ambiţia seriozitatea şi creativitatea elevilor. „Elevii au explorat domenii noi. Grupele, formate în principal din patru persoane, au muncit la proiecte timp de trei luni. Împreună ei au participat la traininguri şi seminarii unde au primit sfaturi şi consiliere din partea a aproximativ 60 de oameni de afaceri sătmăreni din diferite domenii de activitate, colaboratori permanenţi ai fundaţiei“, a declarat Carmela Herczeg, coordonatorul programului.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite