Surprinşi în maşină în timp ce făceau sex
0
Un bărbat de 62 de ani a fost prins de jandarmi în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu o prostituată pe o stradă din municipiul Satu Mare. Pentru serviciile ei, tânăra i-a cerut 20 de lei. Jandarmii i-au întocmit femeii dosar penal.
Cei doi au fost surprinşi de un echipaj de jandarmerie care se afla în serviciu de patrulare pe raza municipiului Satu Mare, în cursul serii de joi, 8 decembrie. Bărbatul şi femeia se aflau într-un autoturism parcat pe strada Panait Istrati şi întreţineau raporturi sexuale. Întrerupţi din mrejele dragostei, cei doi au fost legitimaţi de jandarmi care au constatat că H. Edit de 25 de ani, cu domiciliul în Moftinu Mare, jud. Satu Mare, era o cunoştinţă mai veche a oamenilor legii, iar bărbatul, S. Tiberiu de 62 de ani din Satu Mare, un simplu client. Deoarece prostituţia este prevăzută şi sancţionată de art. 328 din Codul Penal, jandarmii i-au întocmit tinerei actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Suma de 20 de lei, valoarea serviciilor oferite, a fost ridicată pe bază de proces verbal şi depusă la Trezoreria Satu Mare. Trebuie menţionat faptul că de la începutul anului şi până la data când s-a ales cu dosar penal, tânăra a fost sancţionată de şapte ori, suma amenzilor primite fiind în valoare de peste 4.500 lei.