Start la degustarea pălincii de Satu Mare. S-a înfiinţat Ordinul Cavalerilor Pălincii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

131 de probe de diferite sortimente de pălincă provenite de la producătorii din judeţul Satu Mare au ajuns în această dimineaţă pe masa juriului. Patru degustători specializaţi în palincă, ingineri şi chimişti,  au încep degustarea probelor  înscrise la Concursul Judeţean de Pălincă Satu Mare.

Competiţia are loc cu coazia primului Festival Internaţional al Pălincii, fiind înscrişi 70 de producători cu un total de 131 probe. Membrii comisiei au verificat aspectul, culoarea, mirosul, gustul şi armonia pălincii care participă la concurs.

image

S-a înfiinţat Ordinul Cavalerilor Pălincii

Primii zece cavaleri ai Ordinului Pălincii de la Satu Mare au fost investiţi dimineaţă în cadrul unei ceremonii oficiate la Biserica Calvaria.  Au fost ridicaţi la rangul de cavaleri preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, Adrian Ştef şi Mircea Govor respectiv Gheorghe Ciocan, Cornel Cornel, Vasile Ignat, Moiş Tamas, Bura Janos, Ioan Andor şi Ioan Huszti. La ceremonia de investire a fost prezentă şi cavaleria formata din sportivii clubului hipic Horses Sylvana din Botiz.. Zeci de persoane au participat la ceremonie, după care, împreună cu cei 10 cavaleri proaspăt  au defilat prin centrul oraşului însoţiţi de o caleaşca tradiţională.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite