Satu Mare: Start la programul de colectare selectivă a deşeurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la finalul anului viitor, firma locală de salubrizare va amplasa centre de colectare selectivă în toate cartierele din oraş.

Primăria municipiului Satu Mare împreună cu S.C. Florisal S.A. au definitivat programul de amplasare a punctelor de precolectare pentru implementarea colectării selective la nivelul tuturor utilizatorilor conform noului regulament al serviciilor de salubrizare a municipului Satu Mare. Proiectul de colectare selectivă a deşeurilor de la populaţie presupune amplasarea în municipiu a 200 de staţii de colectare, unde cetăţenii îşi vor putea transporta gunoiul menajer, bineânţeles nu înainte de a-l selecta. Fiecare staţie va fi dotată cu câte două containere, unul pentru deşeurile reciclabile - hârtie, sticlă, pet-uri, textile etc. şi unul pentru deşeurile organice.
 
Chei de acces
Accesul se va face doar cu chei iar persoanele fizice şi juridice le vor primi numai după ce vor încheia contracte cu operatorul de salubrizare din oraş, adică Florisal. În acest an vor fi amenajate 100 astfel de puncte, urmând ca până la sfârşitul anului viitor să fie amenajate şi restul staţiilor din municipiu.
 

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite