Sprijin pentru pompierii-eroi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Vaida s-a distrat pe cinste alături de soţia sa la balul organizat în cinstea lui şi a colegilor pompieri
Sebastian Vaida s-a distrat pe cinste alături de soţia sa la balul organizat în cinstea lui şi a colegilor pompieri

Localnicii din Turulung au organizat, aseară, ca în fiecare an, un bal caritabl în cinstea celor 15 pompieri voluntari din localitate. Peste 300 de persoane s-au adunat aseară  la Căminul Cultural, pentru a dona bani celor care îşi riscă viaţa ori de câte ori apare o situaţie de urgenţă.

An de an, comunitatea din Turulung îi răsplăteşte cu un bal pe pompierii voluntari. Aseară, nu mai puţin de 300 de persoane au ţinut să fie alături de cei 15 eroi ai comunei. „De zece ani organizăm astfel de baluri. În fiecare an, tot mai mulţi membri ai comunităţii ne sprijină. Este o acţiune de caritate prin care putem pune la punct Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus Sebastian Vaida, şeful pompierilor voluntari.
Petrecerea de ieri a început în jurul orei 21.00 şi a ţinut până în zorii dimineţii. Cele 300 de persoane au avut parte şi de un program artistic, dar şi de multă distracţie. La bal au participat şi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din localitate, care au organizat şi o tombolă.

Poartă nouă pentru garaj

Cu banii pe care au reuşit să îi strângă anul acesta, 3.000 de lei, pompierii voluntari şi-au propus să construiască o poartă nouă la garajul în care se află maşina de intervenţii. Autoutilitara performantă a fost donată acum zece ani de un neamţ. „Sunt cazuri în care ne punem viaţa în pericol, iar din aceste motive, fiecare voluntar are încheiată o asigurare pe viaţă. De asemenea, fiecare intervenţie este plătită, noi depunem eforturi uriaşe de a salva vieţile şi bunurile comunităţii“, a declarat Sebastian Vaida, şeful pompierilor din Turulung.

Deşi nu au parte de foarte multe intervenţii într-un an, comunitatea îi consideră pe pompieri foarte valoroşi. „Merită respectul nostru. Sunt oamenii care ajung prima dată la faţa locului în cazul unui incendiu. Acest bal al pompierilor a fost organizat tocmai pentru ca noi să le arătăm respectul nostru“, a declarat Nagy Iosif, unul dintre cei prezenţi la bal.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite