Spectacolele lunii ianuarie la Teatrul de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii secției române a teatrului de nord Satu Mare vor pune în scenă, în prima lună din anul 2010, nu mai puțin de 19 spectacole. „Spectacolele sunt pregătite atât pentru adulți cât și pentru copii.

Avem „Un pedagog de școală nouă“, „Ocean Mare“, „Pinocchio“, „Casa Bernardei Alba“, „Visul unei nopți de vară“, spectacole destinate tuturor sătmărenilo“, a declarat directorul instituției, Andrei Mihalache. Seria spectacolelor va fi deschisă pe data de 7 ianuarie 2010 cu piesa „Ocean Mare“ de Alessandro Baricco.  Dramatizarea şi regia artistică este semnată Ovidiu Caiţa iar scenografia, Eliza Labancz. Din distribuție fac parte 15 actori. Spectacolul va începe la ora 18.00. „Ocean Mare“ va fi pus în scenă și în data de 10 ianuarie cu începere de la ora 19.00. Toate spectacolele se vor juca în Sala Mare a teatrului. În premieră la Satu Mare se va pune în scenă piesa „Casa Bernardei Alba“, de Federico Garcia Lorca, în data de 31 ianuarie. Regia artistică este semnată Andrei Mihalache.  Din distribuție fac parte 11 actori. La acest spectacol este valabil abonamentul „Vasile Savinescu“. Biletele se pot procura de la agenția teatrală de pe strada Horea, numerele 3-6. Un bilet pentru adulți costă 10 lei, pentru elevi și studenți 8 lei iar la premieră un bilet este de 20 de lei. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite