Satu Mare: Şomaj forţat de falimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Şomaj forţat de falimente
Satu Mare: Şomaj forţat de falimente

Din ce în ce mai mulţi sătmăreni ajung în situaţia de a fi forţaţi să intre în şomaj din cauza angajatorilor care nu le plătesc orele de muncă.

Dorel Podolac (28 ani) din Poiana Codrului a lucrat mai multe luni fără a-şi primi salariul. „Ultimul meu loc de muncă a fost la Poiana Codrului, acolo chiar dacă aveam salariul de încadrare de 667 de lei am primit doar 350 de lei în mână. Înainte de asta am lucrat ca electrician la firma Aramis iar de acolo nu am primit un avans şi o plată aşa că am plecat. Nu ştiu unde o să îmi găsesc de lucru însă nu se poate să munceşti şi să nu primeşti bani. Mai bine mă duc la stână“, a spus Dorel. Directoarea adjunctă a agenţiei, Veronica Variu Flore, susţine că aceste cazuri în care angajatorii nu se pot achita  de obligaţiile financiare sunt în creştere. „Din ce în ce mai multe firme sunt în situaţia de a ajunge în lichidare, nu îşi mai plătesc angajaţii dar nici contribuţiile către stat. Luăm fiecare caz în parte pentru a vedea în ce condiţii putem acorda şomajul celor disponibilizaţi în situaţia în care firmele nu îşi plătesc contribuţiile“, a declarat Veronica Flore. Singura sursă de venit în familia Podolac sunt banii pe care îi câştigă soţia lui Dorel. „Ne descurcăm greu de pe o zi pe alta cu banii, este foarte greu să îţi găseşti un loc de muncă să vedem ce îmi va oferi agenţia“, a încheiat tânărul.   

Cozi la depunerea dosarelor

Zeci de sătmăreni care şi-au pierdut locurile de muncă se prezintă zilnic la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) pentru a-şi depune actele necesare indemnizaţiei de şomaj. „Pe  parcursul unei zile preluăm aproximativ 40 de dosare deoarece atât ne permite personalul angjat. Noi preluăm dosarele iar mai apoi îi chemăm din nou pentru prelucrarea datelor“, a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM, Simona Dărşidan. Aceasta mai spune că personalul agenţiei de abia mai face faţă numărului mare de sătmăreni care cer şomaj în condiţiile în care rata şomajului a crescut într-un singur an de la 1,9% la 5,6%. 

Peste 8.700 de şomeri
La această oră judeţul Satu Mare se confruntă cu cea mai mare rată a şomajului din ultimii 7 ani. În evidenţele agenţiei sunt înregistraţi 8.755 de şomeri dintre care doar 4.934 primesc indemnizaţie de şomaj.  Pentru a mai micşora din numărul de şomeri, agenţia organizează cursuri de calificare şi recalificare.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite