Satu Mare: (UPDATE) Planul escrocheriei Singer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Colecţionarul” german a revenit din nou pe piaţa sătmăreană. Promiţând câştiguri de zeci de mii de euro, reţeaua escrocheriei cu maşini de cusut vrea să dea o nouă lovitură la Satu Mare.

Tot Sătmarul este împânzit de câteva zile cu anunţuri lipite în zone vizibile, prin care un colecţionar german anunţă că vrea să cumpere maşini de cusut germane, de diferite tipuri. “Colecţionar german, cumpăr maşini de cusut  mărci germane: Singer, Zingher, Naumann, Gritzner, Fenix, Pfaff. Ofer 45.000 – 50.000 euro. Plata pe loc”. Aşa arată anunţul de mică publicitate, colecţionarul german lăsându-şi şi două numere de contact: 0746 454 502 şi 0720 588 802.
În spatele acestei oferte se ascunde o reţea întreagă de escroci care de mai bine de 15 ani au lăsat fără mii de euro sute de români, şi în ultimii ani, aproape zece sătmăreni. “În perioada 2005 – 2006 s-a creat un adevărat haos cu aceste maşini de cusut germane. Oamenii au fost păgubiţi cu sume cuprinse între 3000 şi 5000 de euro. Din păcate, reţeaua este foarte mare şi nici SRI-ul nu a reuşit să le dea de urmă. Ştiu că au ajuns şi până în Germania, dar nimic. Se pare că s-au potolit o perioadă, iar acum au revenit în plin plan”, a declarat  Florin Secuianu, comisar şef în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.

Vinzi dar tu trebuie să dai banii


După ce posesorul maşinii de cusut interesat de anunţul de mică publicitate ia legătura cu colecţionarul german, i se cere să confirme seria maşinii. După ce află că totul este în regulă, germanul îi transmite să aştepte telefonul lui pentru a intra în posesia sumei de 50.000 de euro. Între timp intervine o mică problemă şi îi comunică viitoarei victime că mai are nevoie de încă o maşină de cusut, perechea ei, pe care se află înscris restul codului de care au nevoie cumpărătorii. Mai mult, îi şi oferă numărul de telefon al persoanei care deţine maşina respectivă de cusut. Contactată, cea de-a două persoană, înţeleasă cu  autorii anunţurilor, este dispusă să o vândă, contra sumei de 3000, 4000 de euro. Cei care cad în plasă plătesc banii, mizând pe faptul că suma pe care o vor primi de la colecţionarul german este de zece ori mai mare. „Colecţionarul” nu mai răspunde însă la telefon. Pe această reţetă au fost fraieriţi sute de români, care au rămas fără zeci de mii de euro.

Nu cădeţi în plasa lor

Poliţiştii sătmăreni doresc să prevină răspândirea acestui fenomen. “Oamenii îţi pierd minţiile când aud că se pot îmbogăţi peste noapte. De fapt, ei sunt victimele unor escroci, care nu fac decât să jupoaie banii de pe oameni”, a mai declarat Florin Secuianu. Plângerile depuse la poliţie au şanse mult prea mici de rezolvare, fiind foarte greu de identificat o persoană după o simplă cartelă de telefon. Mai mult, înţelegerea dintre cele două persoane nu poate fi probată în condiţiile în care păgubitul a acceptat de bunăvoie să cumpere maşina de cusut.


Adevărul de Seară vă dezvăluie exact modalitatea prin care escrocii Singer înşeală lumea. Mai jos redăm discuţia dintre colecţionarul german, Beeper Hanz şi Angela Pomian, persoana care deţine o maşină Singer. Numai că sub identitatea femeii s-a ascuns reporterul ziarului „Adevărul de Seară”. 

-Angela Pomian: Bună ziua! Am sunat în legătură cu anunţul dumneavoastră prvind maşina Singer. Deţin un asemenea model şi aş vrea să o vând
-Colecţionarul german: Bună ziua, sunt Beeper Hanz. Dacă aveţi o asemenea maşină, vă rog să îmi spuneţi seria ei, pentru a o verifica în baza noastră de date. Dacă este autentică, veţi primi cei 45.000 de euro pe loc
-Angela Pomian: seria maşinii este C2315138

(Germanul a rugat-o pe Angela să revină în 10 minute cu un nou telefon, pentru a-i confirma autenticitatea maşinii)

-Angela Pomian: Am revenit
-Colecţionarul german: Doamna Angela, am verificat seria şi am constatat că deţineţi o maşină autentică, construită în Germania, în urmă cu multă vreme. Este o maşină de damă, din păcate, aveţi doar jumătatea ei. Pentru a intra în posesia banilor, trebuie să găsiţi şi cealaltă jumătate. Fără cele două piese nu pot face nimic. Ştiu eu un client în Cluj Napoca, Ioan Haţegan, am cumpărat de la dânsul, în urmă cu două luni o statuietă de bronz, pentru care a primit 40.000 de euro. Acasă la acesta am zărit şi maşina de cusut, care este jumătatea ce vă lipseşte. Vă dau numărul lui şi vă înţelegeţi să veniţi împreună la Satu Mare. Punctul de întâlnire este Banca BCR, din Central Nou, la ghişeul nr. 1. Acolo ne întâlnim toţi trei şi plata se face pe loc. Vă dau numărul domnului din Cluj şi discutaţi cu el. Notaţi: 0741 643 167. Pentru fiecare jumătate, eu vă ofer 45.000 de euro. Ne întâlnim luni, la banca BCR. La revedere!

(Angela Pomian îl sună pe Ioan Haţegan)

-Angela Pomian: Bună ziua. Sunt Angela, domnul Hanz mi-a dat acest număr. Se pare că dumneavoastră aveţi o maşină de cusut, care este jumătatea maşinii mele de cusut
-Ioan Haţegan – (după voce, un bătrânel de vreo 75 de ani) Bună ziua….oohh, domnul german…da! Mi-a cumpărat o statuietă din bronz. Am o maşină de cusut, am dat anunţ în ziar de vreo două luni. Nu ştiu cum să facem, fără 8500 de euro eu nu o dau. Copilul meu este plecat în Franţa la lucru, m-a lăsat singur, acum sunt bolnav, internat la Clinica 1 din Cluj Napoca, secţia interne. Mi-a spus să nu o vând fără 8500 de euro. Vorbiţi cu germanul, să vină la mine la spital, să ne înţelegem. Eu îmi iau un halat, ies din spital şi dăm o fugă până acasă să îmi iau maşina de cusut. Oricum stau aproape.

(Angela Pomian îl resună pe colecţionar, însă acesta o sfătuieşte să ia din nou legătura cu bărbatul din Cluj Napoca şi să-i spună să vină la Satu Mare pentru că aici are loc ultima tranzacţie din România. Sub pretextul că este internat la spital, Haţegan îi cere Angelei să meargă în Cluj, iar contra sumei de 8500 de euro îi dă maşina de cusut)

-Ioan Haţegan: ne vedem la ora 20.30, în faţa spitalului. Dacă nu veniţi azi, pierdeţi şansa de a cumpăra maşina. M-a sunat şi o doamnă din Covasna care ar vrea să cumpere maşina mea. Dar dacă v-a recomandat germanul, o refuz pe aceea domnă. Când porniţi, vă rog să ma sunaţi pentru a-l anunţa pe doctor că ies din spital. Veniţi cu banii pregătiţi şi facem tranzacţia.
-Angela Pomian: Aşa voi face. Ne vedem în faţa spitalui, la ora 20.30, când vin cu banii.

După această discuţie, Angela este sunată de colecţionarul german, care îi cere datele de identificare. Adresa, numărul şi seria de buletin. Îi spune că luni, va primi 90.000 de euro, 45.000 pentru fiecare jumătate.

Însă banii aceştia nu îi va vedea niciodată, pentru că Haţegan Ioan şi colecţionarul german s-au înţeles între ei. Angela Pomian merge în Cluj Napoca, cumpără cu 8500 de euro cealaltă jumătate de maşină, iar în momentul în care îl sună pe colecţionar, acesta nu mai răspunde la telefon.
Cei doi îşi impart banii, iar singura păgubită este Angela Pomian. Prin această modalitate, sute de români au fost înşelaţi de mai bine de 15 ani. Nici în momentul de faţă, capii reţelei nu au fost prinşi. Persoanele care vin la întâlnire cu victimele sunt doar micii pioni din toată reţeaua. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite