Sindicaliştii sătmăreni ies din nou în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul este programat între orele 15.00 şi 16.00/foto: Arhiva
Protestul este programat între orele 15.00 şi 16.00/foto: Arhiva

Sindicaliştii Confederaţiei Sindicale Cartel Afla, Uniunea Teritorială Satu Mare, vor picheta astăzi Prefectura Satu Mare. Protestul este programat între orele 15.00 – 16.00.

“Până aici! Ajunge! Austeritatea e o problemă, nu o soluţie. Efectele crizei economice și sociale au ajuns la un nivel intolerabil pentru milioane de români. Singurul răspuns pe care guvernanții au fost in stare să-l dea până acum a fost adoptarea unor măsuri dure de austeritate: tăierea salariilor, dereglemetarea pieței muncii, destructurarea dialogului social și a mecanismelor de negociere colectivă, privatizarea serviciilor publice, mărirea vărstei de pensionare și înghețarea pensiilor. Toate acestea nu fac decât să adâncească efectele crizei”, se arată în manifestul sindicaliştilor care va fi citit în faţa Prefecturii. Acesta mai spune că “summitul European din 30 ianuarie 2012 a finalizat un nou tratat internațional care introduce disciplina bugetară și prevede sancțiuni în cazul depășirii deficitelor. Semnarea acum de către România a acestui acord (la Consiliul European din 1/2 martie) va duce la blocarea investiţiilor şi va arunca țara într-o gravă recesiune economică, ale cărei efecte drastice vor fi resimțite pe termen lung”.
Există alternative  pentru locuri de muncă  și justiție socială
Sindicaliştii au şi alternative la austeritatea pe care guvernanţii o impun. Printre acestea se numără “crearea de locuri de muncă şi păstrarea celor existente prin aplicarea şomajului tehnic, respectarea acordului privind creșterea salariului minim garantat în plată, combaterea fraudei şi evaziunii fiscal, combaterea muncii la negru și a muncii la gri, restabilirea unui dialog social responsabil, o reformă a sănătății în beneficiul contribuabililor şi asigurarea unei pensii decente, conform muncii prestate.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite