Şcoala, subiect închis pentru sute de copii – revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai importante titluri din presa locală
Cele mai importante titluri din presa locală

Gazeta de Nord Vest scrie despre principalii factori care favorizează abandonul şcolar> sărăcia, mentalitatea părinţilor şi anturajul, iar Informaţia Zilei despre banii luaţi primăriilor pentru proasta lor neutilizare.

Pe lângă gradul mult prea redus de cuprindere în sistemul de învăţământ a populaţiei de vârstă şcolară, faţă de media europeană, abandonul şcolar continuă să fie ridicat, cea mai mare rata înregistrandu-se în mediul rural. Principalul motiv il constituie tot sărăcia. Din cauza veniturilor foarte mici, deci a sărăciei, foarte multi copii de la ţară renunţă la şcoală şi ajung să muncească împreună cu părintii pentru a avea din ce trăi. Cea mai mare rata a abandonului şcolar în mediul rural se înregistrează la copiii de peste 14 ani. Criza financiară, problemele de familie, dificultatea navetei sau plecarea la parinţii stabiliţi în străinătate sunt doar câteva din cauzele care au dus la abandonarea şcolii de către elevii din judeţ, scrie Gazeta de Nord Vest.


Consiliul Județean a luat de la primării banii necheltuiți pe corn și lapte


Primul proiect, aprobat în unanimitate, a fost cel privind modificarea HCJ nr. 44/2009 privind repartizarea în conformitate cu prevederile Legii 273 privind finanțele publice locale a unor cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale destinate pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală pe anul 2009, cu modificările și completările ulterioare.

De la Satu Mare s-a retras suma de 150.000 lei

Al doilea proiect de pe ordinea de zi s-a referit la retragerea unor sume din fondurile alocate prin hotărârile Consiliului Județean Satu Mare privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale pentru perioada 15 septembrie 2009 – 31 decembrie 2009 a unor sume defalcate la nivelul județelor, destinate finanțării drepturilor privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-VIII și pentru copii preșcolari din grădinițele de stat.
Concret e vorba de suma de 383.000 lei care a fost retrasă de la primăriile din județ și destinată programului de asigurări și asistență socială.
Către acesta din urmă s-au îndreptat 281.400 lei prin proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al județului Satu Mare și a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul județului pe anul 2009. Cea mai mare sumă, la comune, a fost retrasă de la Primăria Lazuri – 40.000 de lei – în timp ce primăriilor Apa, Ciumești, Medieșu Aurit, Sanislău, Urziceni și Vama nu li s-a retras niciun leu. Au mai fost retrase sume de la primăriile din Odoreu – 3.000 lei, Orașu Nou – 17.000 lei, Păulești – 4.000 lei, Satu Mare – 150.000 lei, Turț – 5.000 lei, Supur – 5000 lei, Carei – 32.000 lei, Gherța Mică – 5.000 lei, scrie Informaţia Zilei.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite