Satu Mare: Un bărbat este cercetat pentru cinci furturi
0
Un bărbat din Mădăras a fost reţinut ieri de poliţiştii ardudeni, fiind suspect în cazul a cinci furturi din locuinţe. Magistraţii au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea timp de 30 de zile.
Daniel P. din Mădăras este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. El este suspectul principal în cazul a cinci furturi comise pe raza localităţilor Mădăras, Gerăuşa şi Cioncheşti în perioada aprilie-octombrie 2010, cazuri în care bărbatul a pătruns în mai multe locuinţe şi anexe sustrăgând diferite obiecte de valoare. Prejudiciul cauzat în toate cele cinci cazuri se ridică la 15.000 de lei, 70% din acesta fiind recuperat.
Bărbatul a fost prins ieri de poliţişti şi prezentat instanţiei, împotriva lui fiind aplicată măsura obligării de a nu părăsi localitatea timp de 30 de zile.