Satu Mare: Studenţi de weekend la 40 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Pischiş, de 40 de ani, şi Vasile Sima, de 43 de ani, sunt doi dintre studenţii de weekend care au decis să se reprofileze. 500 de sătmăreni studiază în regim ID (Învăţământ la Distanţă) şi lucrează în acelaşi timp, mulţi dintre ei având peste 30 de ani şi familii întemeiate.

500 de sătmăreni sunt studenţi de weekend la facultăţile din Satu Mare, aceasta fiind una din cele mai rezonabile modalităţi pentru ei de a-şi întreţine familia şi de a-şi face o carieră, în acelaşi timp. Din cele cinci universităţi cu sedii în Satu Mare, doar facultăţile Unviersităţii „Vasile Goldiş“ oferă posibilitatea de a studia la frecvenţă redusă, astfel încât cursurile sunt programate pentru weekenduri. Din cei peste 2.500 de studenţi înscrişi la Universitatea „Vasile Goldiş“, 20% studiază în acest regim, având, în acelaşi timp, serviciu şi familie.
Vrea să devină jurist
Mihaela Pischiş şi Vasile Sima sunt studenţi la Drept. Mihaela are 40 de ani şi este traducător de meserie. „M-am înscris la facultate pentru a mă reprofila. De meserie sunt traducător, însă am lucrat timp de 8 ani şi secretar la Centrul de Diagnostic şi Tratament din Satu Mare, doi ani ca grefier la Tribunalul Satu Mare, şi 10 ani am muncit în Spania. Acum mă pregătesc să devin jurist“, povesteşte Mihaela.
După ce s-a întors din Spania, Mihaela a început să lucreze ca traducător autorizat, absolvind Institutul de limbi străine din Zaragoza. Acum însă vrea să fie jurist. Este în anul I la Facultatea de Drept, unde studiază în regim ID, pentru a face faţă programului de lucru şi familiei.
„E un program foarte bun. Reuşesc să vin la toate orele şi să nu lipsesc nici de la serviciu. În plus, am timp şi de familia mea, mai ales de fiica mea de 17 ani, care anul viitor va pleca şi ea la Universitate. A fost cea mai bună alegere“, spune Mihaela.
Imbold pentru tineri
Vasile Sima, student tot la Drept în anul I, are 43 de ani. Având încă zece fraţi, n-a avut până acum posibilităţile financiare pentru a urma studii superioare. Acum a venit momentul să se reprofileze.
„De meserie am fost cosntructor, însă de un an sunt şomer. E timpul să mă reprofilez, şi cum mi-am dorit dintotdeauna să urmez cursurile unei facultăţi, am ales să mă înscriu la Drept. Cred că nici la această vârstă nu e târziu să devin avocat“, spune Vasile. Sătmăreanul are şase copii, dintre care cel mai mare, de 20 de ani, este înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti.
„Din păcate mulţi tineri nu ştiu încotro să o ia în viaţă, iar dacă eu, la 43 de ani, cred într-o reprofilare majoră, poate fi un imbold şi curaj pentru tânăra generaţie de a face ceva în viaţă“, mai spune studentul şomer.
Fraţii sunt colegi de facultate
Vasile Sima spune că s-a înscris la Facultatea de Drept pentru a învăţa legile, desper care spune că orice om trebuie să le cunoască în viaţă. Alături de el, în acelaşi an şi la acelaşi profil studiază şi sora lui, mezina familiei.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite