Satu Mare: Servicii medicale de urgenţă la Tribunal
0Un bărbat de 62 de ani, citat într-un dosar la Tribunalul din Satu Mare, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce i s-a făcut rău. O salvare a fost solicitată, în jurul orei 9.30, la tribunal, bărbatul fiind transportat de urgenţă la spital.
„Este vorba despre un bărbat care acuza dureri în piept şi tremura. Cineva de la tribunal a sunat la salvare iar bărbatul a fost adus la spital. Nu ştim dacă e vorba despre un bolnav care figurează în evidenţele medicale cu probleme cardiace. Acesta a primit ajutor şi la faţa locului“, a precizat medicul Gabriela Notariuş.