Satu Mare: Şapte viitori jandarmi, la Academia de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproape 13 ani în care niciun sătmărean nu a fost admis la Academia de Poliţie, Arma Jandarmi, anul acesta şapte tineri au promovat examenul.

Viitorii jandarmi ofiţeri vor începe din 21 august trei ani de instrucţie riguroasă în cadrul Academiei de Poliţie din Bucureşti. Alexandra Camelia Puşcaş, de 20 de ani, este singura fată din Satu Mare admisă anul acesta la Academia de Poliţie din Bucureşti, Arma Jandarmi.
„Nu am emoţii prea mari, printre cei 101 de admişi mai sunt 18 fete. Din judeţ sunt singura, dar mă înţeleg foarte bine cu colegii, ne-am împrietenit deja“, spune Alexandra. Înălţimea a fost motivul pentru care tânăra a decis în primă instanţă să urmeze Facultatea de Psihologie. „Anul trecut a existat o condiţie legată de înălţimea minimă, respectiv 1, 65, iar eu am 1, 60. Anul acesta s-a dat o derogare, astfel că am avut şi eu şansa de a mă prezenta la examen. Am terminat primul an la Psihologie şi poate voi continua ulterior, după cei trei ani de studiu la Academie“, spune sătmăreanca admisă a 4-a pe Academie. Toţi cei şapte sătmăreni mărturisesc că sunt fascinaţi de cariera militară.
Nu mai puţin de 1.388 de tineri din întrega ţară s-au luptat luna trecută pentru a intra pe unul din cele 101 locuri disponibile anul acesta la Arma Jandarmi din  cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“.

Patru în primii zece

Dacă iniţial 148 de tineri sătmăreni şi-au dorit să devină jandarmi, doar 14 dintre aceştia au susţinut examenul. 13 au reuşit să treacă de probele eliminatorii, dar numai 7 au fost admişi după examenul teoretic. Mai mult, 4 dintre tinerii sătmăreni s-au clasat în primele 10 locuri.
„Fiind recrutaţi de noi, ei au asigurate locuri de muncă în cadrul instituţiei, însă este foarte important să aibă şi note bune“, a declarat colonelul Gheorghe Avram, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare.



Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite